Cu aproape 140 km/h pe DN 6: Doi șoferi au rămas fără permis după ce au fost surprinși de radar

Doi conducători auto au fost sancționați drastic de polițiștii rutieri după ce au fost surprinși circulând cu viteze mult peste limita legală pe Drumul Național 6, în afara localității Ișalnița.

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Slivilești, județul Gorj, a fost înregistrat de aparatul radar rulând cu 138 km/h, depășind limita legală cu 88 km/h. Pentru abaterea gravă,

acesta a fost sancționat contravențional conform prevederilor O.U.G. nr. 195/2002, iar

dreptul de a conduce i-a fost suspendat pentru o perioadă de 120 de zile.

Un alt caz similar a fost depistat în același sector de drum. O tânără de 27 de ani, din

orașul Filiași, a fost surprinsă conducând cu 117 km/h, cu 67 km/h peste limita admisă.

Polițiștii au aplicat sancțiunea prevăzută de lege și au dispus suspendarea permisului de

conducere pentru 90 de zile.

Poliția Rutieră atrage atenția asupra pericolelor generate de nerespectarea regimului legal

de viteză și le recomandă șoferilor să manifeste responsabilitate în trafic. Fiecare decizie

luată la volan poate avea consecințe grave, iar respectarea limitelor de viteză rămâne una

dintre cele mai importante măsuri pentru prevenirea accidentelor rutiere.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.