Consilierii locali din Craiova au aprobat, recent, o hotărâre prin care se acordă tuturor contribuabililor – persoane fizice, scutiri la plata majorărilor de întârziere a impozitelor și taxelor locale datorate bugetului local.

”Prezenta hotărâre se aplică pentru debitorii persoane fizice care la data de 31
decembrie 2022 inclusiv au obligaţii fiscale principale restante către bugetul local al
Municipiului Craiova.

Prezenta procedură nu se aplică contribuabililor persoane fizice care desfășoară
activități economice pe baza liberei inițiative, precum și celor care exercită în mod autonom sau prin asociere orice profesie liberă.

– În sensul prezentei hotărâri, prin obligaţii fiscale principale restante la 31 decembrie 2022 inclusiv se înţelege:

– obligaţii fiscale pentru care s-au împlinit scadenţa sau termenul de platăpână la 31
decembrie 2022 inclusiv;

– obligațiile fiscale principale aferente perioadelor fiscale de până la 31 decembrie 2022 inclusiv, stabilite prin decizie de impunere de organul fiscal local sau ca urmare a depunerii cu întârziere de către contribuabili a declarațiilor de impunere, înregistrate în evidența fiscală până la data depunerii cererii de scutire a majorărilor,
inclusiv;

–  Nu sunt considerate obligaţii de plată restante la 31 decembrie2022 inclusiv,
obligaţiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată în
condiţiile legii, la data de 31 decembrie 2022, inclusiv.

–  Sunt considerate restante la 31 decembrie 2022 inclusiv şi obligaţiile de plată care
se află în situația prevăzută la alin. (4), pentru care până la data depunerii cererii de scutire, dar nu mai târziu de 15 septembrie 2023 inclusiv, încetează suspendarea executării actului administrativ fiscal.

– Pentru obligaţiile prevăzute la alin. (4), debitorii pot renunţala efectele
suspendării actului administrativ fiscal pentru a beneficia de prevederile prezentei
proceduri.

În acest caz, debitorii trebuie să depună, în condițiile legii, o cerere
de renunţarela efectele suspendării actului administrativ fiscal până la data depunerii cererii de scutire, dar nu mai târziu de 15 septembrie 2023 inclusiv.

– Prezenta hotărâre se aplică și în cazul persoanelor fizice, care la data aprobării
procedurii au majorări de întârziere neachitate către bugetului local al Municipiului
Craiova, aferente unor obligații fiscale principale cu termene de plată până la 31 decembrie
2022 stinse până la acea dată

Trebuie îndeplinite următoarele condiții:

Majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale datorate bugetului local, restante la datade 31 decembrie 2022 inclusiv, se scutesc dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

– toate obligaţiile fiscale principale restante la 31 decembrie 2022 inclusiv,
datorate bugetului local, sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la data
depunerii cererii de scutire;

– sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligaţiile fiscale principale şi accesorii datorate bugetului local cu termene de plată cuprinse între data de 1
ianuarie 2023 şi data depunerii cererii de scutire a majorărilor de întârziere;

– sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligaţiile nefiscale
principale restante şi accesoriile acestora datorate bugetului local până la data depunerii
cererii de scutire a majorărilor de întârziere;

– debitorul să aibă depuse la organul fiscal local toate declaraţiile fiscale până la
data depunerii cererii de scutire a majorărilor de întârziere. Această condiţie se consideră
îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale,
obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local.

– debitorul depune cererea de scutire a majorărilor de întârziere după îndeplinirea
în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a)-d), dar nu mai târziu de 15
septembrie 2023 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.

– Majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale stabilite de
organul fiscal local sau ca urmare a depunerii cu întârziere de către contribuabili a
declarațiilor de impunere și care se referă la perioade anterioare datei de 31 decembrie
2022, se scutesc dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

– toate obligaţiile fiscale principale individualizate în deciziile de impunere sunt
stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la data depunerii cererii de scutire;

– sunt îndeplinite, în mod corespunzător,condiţiileprevăzutelaart.2alin.(1),lit. b)-e).

– Majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale datorate
bugetului local al municipiului Craiova, cu termene de plată până la 31 decembrie 2022
inclusiv şi individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unei inspecţii fiscale în
derulare la data aprobării prezentei proceduri, se scutesc dacă sunt îndeplinite cumulativ
următoarele condiţii:

– toate diferenţele de obligaţii fiscale principale individualizate în decizia de
impunere sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege până la termenul de plată
prevăzut la art. 156 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
b) suntîndeplinite,înmodcorespunzător,condiţiileprevăzutelaart.2alin.(1),lit. b), c)
și e).

-Majorările de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale cu termene de
plată până la 31 decembrie 2022 inclusiv și stinse până la acea dată se scutesc dacă sunt
îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute la art.2,alin.(1),lit. b) -e).

Solicitarea de scutire a majorărilor de întârziere

Debitorii care intenționează să beneficieze de scutirea majorărilor de întârziere
potrivit prezentei proceduri vor depune o notificare (formular Anexa nr. 1) la
Direcția Impozite și Taxe cu privire la intenţia de a beneficia de facilitatea
fiscală, până cel mai târziu la data depunerii cererii de scutire a majorărilor de întârziere
prevăzută la art. 2 alin.(1), lit. e), conform modelului prevăzut în Anexa nr. 1 la procedură.

-După primirea notificării prevăzute la alin.(1), Serviciul Constatare, Impunere
și Control Persoane Fizice (C.I.C.P.F.) și Serviciul Contabilitate și Prelucrare Date
(C.P.D.) verifică dacă contribuabilul şi-a îndeplinit obligaţiile declarative, efectuează
stingerile, compensările şi orice alte operaţiuni necesare în vederea stabilirii cu certitudine
a obligaţiilor fiscale ce vor face obiectul facilității fiscale.

– Serviciul C.P.D., după verificareaplăților și stingerilor, vizeză notificarea și o
transmite cătreServiciul C.I.C.P.F., prin aplicarea pe aceasta a mențiunii ”Verificat”
însoțită de numele inspectorului care a efectuat verificarea, data și semnătura olografă.

– Serviciul C.I.C.P.F. efectuează verificarea documentară a contribuabilului,
stabilește cu certitudine obligațiile fiscale ale acestuia și emite acte administrative în cazul
în care modifică cuantumul acestora. Vizarea se face prin aplicarea pe notificare a mențiunii
”Verificat” însoțită de numele inspectorului care a efectuat verificarea, data și semnătura
olografă.

– Contribuabilii au obligația de a clarifica cu organul fiscal local eventualele
neconcordanţe cu privire la obligaţiile fiscale ce trebuiesc stinse pentru a beneficia de
acordarea facilității în termen de maxim 5 zile lucrătoare, de la primirea solicitării de
clarificări din partea organului fiscal local.

– În cazul în care, contribuabilii nu răspund la solicitarea de clarificări în
termenul prevăzut la art. 3 alin.(5) sau nu se pun de acord cu organul fiscal local cu privire
la obligațiile fiscale ce vor face obiectul facilității fiscale, cererile de acordarea a
scutirilorde majorări de întârziere depuse de aceștia se vor soluționa prin emiterea deciziei
de respingere.

– Întermendecel mult 5 zilelucrătoare de la data depunerii notificării, Serviciul
Recuperare Creanțe Fiscale și Eliberare Certificate de Atestare Fiscală (R.C.F.E.C.A.F.) în
baza notificării vizate de serviciile C.I.C.P.F. și C.P.D. eliberează din oficiu certificatul de
atestare fiscală, pe care îl comunică contribuabilului.

– Termenul de 5 zile se suspendă pe perioada care curge între data notificării
contribuabililor cu privire la clarificarea situației lor fiscale și data depunerii de către aceștia
a documentelor/declaraților solicitate de organul fiscal local. Notificarea vizată și copia
certificatului fiscal emis se transmit de către Serviciul R.C.F.E.C.A.F. Serviciului
Urmărire, Executare Silită Persoane Fizice (U.E.S.P.F.).

– Pentru contribuabilii care au notificat Direcția Impozite și Taxepotrivitalin.(1):
a) majorările de întârziere ce vor face obiectul scutirii se amână la plată în baza
unei decizii de amânare întocmită de Serviciul U.E.S.P.F. (formular Anexa nr. 2). Decizia
de amânare se emite după eliberarea certificatului de atestare fiscală în condițiile art. 3
alin.(7);

-procedura de executare silită nu începe sau se suspendă, după caz, pentru
obligaţiile accesorii amânate la plată potrivit lit. a);

-majorările de întârziere amânate potrivit lit. a) nu se sting până la data
soluționării cererii de scutire sau până la data de 15 septembrie 2023 inclusiv, în cazul în
care debitorul nu depune cererea prevăzută la art.2 alin.(1) lit.e).

– Decizia de amânare la plată a majorărilor de întârziere îşi pierde valabilitatea în
oricare dintre următoarele situaţii:

– la data emiterii deciziei de scutire a majorărilor de întârzieresau a deciziei de
respingere a cererii de scutire, după caz;

– la data de 15 septembrie 2023, în cazul în care debitorul nu depune cerere de
scutire a majorărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.