Un angajat al Colegiului Național Pedagogic „Ștefan Velovan” din Craiova a fost victima unei agresiuni extrem de violente, fiind înjunghiat de 12 ori de o persoană necunoscută, în timp ce se deplasa spre locul de muncă.

Atacul a avut loc în dimineața zilei de 8 ianuarie 2026, în jurul orei 05:30, pe strada Doljului, în apropierea intersecției cu strada Amaradia.

Potrivit anchetatorilor, victima a fost atacată din spate de un individ îmbrăcat în haine de culoare închisă, cu capul acoperit de o cagulă. După comiterea faptei, agresorul a fugit de la fața locului, informeaza news.ro

Craiova: Înjunghiat de 12 ori de o persoană necunoscută!

În ciuda rănilor grave, bărbatul a reușit să sune la numărul de urgență 112. Un echipaj

SMURD a intervenit rapid și l-a transportat la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj a anunțat miercuri că a deschis un dosar penal pentru

tentativă de omor. Procurorii precizează că, în urma probelor administrate până în prezent,

a fost conturat un cerc de persoane suspecte, însă cercetările se desfășoară în continuare

în stadiu in rem, fără ca vreo persoană să fi fost pusă sub acuzare.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească identitatea agresorului

și circumstanțele exacte în care s-a produs atacul.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.