Coaliția, sedință pentru forma finală a bugetului pe 2026! Liderii coaliției de guvernare s-au reunit din nou miercuri dimineață, de la ora 9:00, la Palatul Victoria, pentru a finaliza proiectul bugetului de stat pe anul 2026.

Discuțiile au vizat armonizarea priorităților politice ale partenerilor de guvernare, în contextul constrângerilor bugetare și al angajamentelor privind reducerea deficitului.

În timp ce reprezentanții PNL insistă asupra dezvoltării și continuării reformei administrative, social-democrații cer includerea

unor măsuri de solidaritate dedicate persoanelor vulnerabile.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că noua proiecție bugetară va fi una realistă și echilibrată, având ca obiectiv

reducerea deficitului bugetar la aproximativ 6% din Produsul Intern Brut.

Potrivit unor surse din interiorul coalitiei, liderii coaliției au fost surprinși de forma draftului prezentat la ultima

ședință pe tema Legii bugetului de stat. Documentul ar conține doar alocările orientative pentru ministere și

instituții, fără estimări clare privind veniturile, cheltuielile totale sau încasările bugetare — elemente esențiale pentru

construcția unei legi a bugetului.

Bugetele ministerelor, mai mici fata de 2025!

Sedinta pentru forma finală a bugetului pe 2026!

Potrivit draftului discutat în coaliție, apar diferențe notabile față de bugetul din 2025:

  • Ministerul Muncii ar urma să primească 57,7 miliarde de lei, în scădere față de 60,6 miliarde de lei anul trecut.

  • Ministerul Educației ar avea un buget de 57,3 miliarde de lei, comparativ cu 60,2 miliarde de lei în 2025.

  • Ministerul Apărării este unul dintre marii câștigători, cu o alocare de 44 de miliarde de lei, față de 36,8 miliarde de lei anul anterior.

  • Ministerul Transporturilor ar pierde fonduri importante, bugetul fiind redus la 37,4 miliarde de lei, de la 43,2 miliarde de lei.

  • Ministerul Afacerilor Interne ar beneficia de o ușoară creștere, până la 34,7 miliarde de lei, față de 33 de miliarde de lei în 2025.

După ce forma finală a bugetului va fi agreată în cadrul coaliției, proiectul urmează să fie aprobat de Guvernul României și

transmis în regim de urgență către Parlamentul României pentru dezbatere și vot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.