Indemnizațiile din Consiliile de Administrație (CA) și Consiliile de Supraveghere (CS) ale entităților publice din România pornesc, pentru primele 65 de instituții de stat, de la 14.000 de euro brut lunar pentru fiecare membru al CA și nu coboară sub 2.000 de euro, potrivit bazelor de date oficiale consultate de HotNews.ro și raportate în august 2025.

Pe locul 65 în clasamentul cuantumului indemnizațiilor CA este Uzina Mecanică Mija, cu 9.800 de lei. Pe primul loc este Administrația Română a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA, cu 70.275 lunar brut pentru fiecare membru al CA.

Sunt doar sumele de bază, la care se pot adăuga alte bonusuri

Datele pe care le puteți găsi aici, pentru 143 de instituții de stat necesită următoarele precizări:

  1. Pe primul grafic puteți căuta fiecare instituție, cu afișarea numelor directorilor și ale persoanelor din CA sau CS.
  2. Al doilea grafic conține indemnizațiile membrilor CA și CS.
  3. Al treilea grafic conține indemnizațiile directorilor.
  4. Sumele din toate graficele sunt brute (impozitabile) și actualizate la august 2025.

  5. Toate sumele, atât pentru directori, cât și pentru persoanele din CA, reprezintă doar baza de la care se pleacă. Asta înseamnă că pot exista și alte plusuri care se adaugă la venituri. Plusurile vin din ce mai oferă variabil fiecare companie în funcție de regulile interne sau de contractele de muncă.
  6. De asemenea, se pot adăuga plusuri pentru alte sporuri, care nu depind de companie, ci de legislație: cum ar fi sporuri pentru doctorate sau vechime.

Directorul Autorității Aeronautice are o bază de 55.000 pe lună și câștigă 110.000 pe lună

Un exemplu: Directorul Autorității Aeronautice apare cu 55.000 de lei, sumă care reprezintă baza brută, potrivit hotnews.ro.

Instituția a raportat și componenta variabilă a salariului, cea care îi ridică venitul la 110.000 de lei brut pe lună. În celelalte cazuri din tabele nu a fost raportată sau agregată componenta variabilă, care poate conține, de pildă, bonusuri anuale pentru conducere.

Datele pentru cele 143 de instituții de stat au fost culese de HotNews din baza de date publică a Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP).

Loteria Română plătește mai bine în CA decât Nuclearelectrica

Din date rezultă că există entități de stat, precum Registrul Auto Român, care își plătesc oamenii din Consiliul de Administrație precum îi plătesc companii cu participare de stat, din industrii extrem de competitive, de exemplu Antibiotice Iași. RAR și Antibiotice dau, fiecare, aproximativ 30.000 de lei pe lună unui membru din CA.

Tot la capitolul indemnizațiilor oferite membrilor CA, Loteria Română plătește cu 19.300 lei pe lună pe fiecare dintre cei 5 membri ai CA, mai bine decât Nuclearelectrica, care oferă 17.900 de lei celor 7 membri CA.

Jumătate din directorii a 125 de instituții bugetare

câștigă mai bine de 6.500 de euro brut pe lună

La directori generali, topul indemnizațiilor brute, care nu conțin alte sporuri sau bonusuri,

sunt dominate de energie. 6 din 10 companii care-și plătesc cel mai bine directorii sunt din

acest domeniu.

Primele patru sunt: Romgaz 85.000 de lei lunar, Depogaz

85.000 de lei, Transgaz 80.000 de lei și Electrocentrale

București (Elcen) 72.000 de lei.

Mediana veniturilor brute de bază ale directorilor este de 33.989 pe lună, ceea ce înseamnă

că jumătate dintre directorii a 125 de entități care au raportat veniturile liderilor lor și sunt

înregistrate în baza AMEPIP câștigă mai mult de 6.500 de euro brut pe lună. Citeste in continuare AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.