”Ciupitul la cântar” a devenit o practica frecventa la Lidl, potrivitultimelor datelor transmise de ANPC. Astfel, pe landga alte multe nereguli, inspectorii de la Protecția Consumatorului au gasit tot felul de nereguli, de la condițiile insalubre în care sunt ținute alimentele, până la ”ciupitul la cântar”.
„Ciupitul la cântar a devenit o formă de comerț. Ciudat este că niciodată nu se gândește nimeni să adauge un pic, astfel că totdeauna iese în pagubă consumatorul! Dacă știi că procesul tehnologic scade cantitatea, cum se întâmplă că nimeni nu pune puțin în plus, pentru a preveni scăderea! Lidl este corigent la cântar și nu numai!”, a transmis Horia Constantinescu, președintele ANPC.
Inspectorii CJPC DOLJ, amenzi de 48 500 lei
Au fost verificate cele 7 locații din județul DOLJ, iar în urma neregulilor constatate, comisarii CJPC DOLJ au aplicat următoarele sancțiuni:
– 21 amenzi contravenționale în valoare de 48500 lei
– oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de 2100 lei
Dintre cele mai importante abateri constatate de echipele de control, menționăm:
– utilizarea, în zona Gastro, a pâinii neambalate păstrată în lăzi din plastic, neigienizate corespunzător
– folosirea unor agregate de frig cu depuneri masive de gheață
– comercializarea unor fructe si legume cu modificari organoleptice sau de o calitate inferioară, la raft fiind menționată calitatea I
– comercializarea unor produse fără a avea menționat pe eticheta de la raft prețul pe unitatea de măsură
– comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
-comercializarea unor produse congelate cu gheață în exces
-existența la raft a unor produse cu ambalaje deteriorate













