Alina Gorghiu, pnl, urgenta, guverm orban

Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat, luni seara, la B1TV,  că în toate statele Europei sunt luate măsuri mai aspre pentru combaterea pandemiei, în funcție de incidența cazurilor de COVID-19. De asemenea, senatorul PNL spune ca alegerile nu pot fi amanate asa cum spun cei de la PSD, exista o constitutie.

„Situația României nu e singulară. Trăim într-o Europă, într-un mapamond confiscat de acest virus. Măsurile sunt cam aceleași peste tot, mai restricitve în anumite țări, unde indicele este mult mai mare, pentru că sunt țări precum Cehia care au ajuns pe la 8-9 la 1.000 și țări precum România unde măsurile sunt anunțate de ceva vreme, au fost anumite incoerențe în comunicare publică, precum cazul bucureștiului, dar asta nu înseamnă că Guvernul nu a anunțat măsurile din timp. De multe ori se vorbește despre alegeri fără să spunem exact că ele nu pot fi amânate după bunul plac al oricui. Alegerile, așa cum sunt ele prevăzute de Constituție, mandatul actualului Parlament expiră pe 22 decembrie. El poate fi prelungit în condiții limitativ prevăzute de Consituție, dar mi se pare complet imoral ca mandatul unui Parlament să fie prelungit de membrii lui.

Mai ales că acel Parlament ar funcționa cu puteri reduse, fiind un Parlament care nu ar putea, de exemplu, să dea legi organice dacă ai avea nevoie de o legislație importantă. Nu ai cum să votezi un buget pe 2021 cu acel Parlament. Spre exemplu SUA va avea alegeri pe 3 noiembrie, Canda – alegeri în diverse provincii pe 24 octombrie, Lituania 11 și 25 octombrie alegeri parlamentare în cele două tururi, Cehia, Eleveția, Italia, Germania, Muntenegru, Macedonia și așa mai departe. Sunt zeci de state europene care fac alegeri”, a declarat  Alina Gorghiu .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.