Accident rutier pe DEx Craiova-Pitești

Accident rutier pe DEx Craiova-Pitești: O autospecială DRDP Craiova a fost spulberată de un autoturism.

O autospecială a Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova a fost implicată astăzi într-un grav accident rutier pe Drumul Expres Craiova – Pitești (DEx12). Vehiculul, destinat

protecției personalului de la drumuri, a fost lovit violent din spate de un autoturism.

Reprezentanții instituției au precizat că „autospeciala NU era staționată”, ci se deplasa regulamentar, cu viteză redusă, în cadrul

unui convoi mobil care efectua lucrări de cosire a vegetației.

În ciuda faptului că autospeciala era echipată cu lumini de avertizare, săgeată luminoasă, panou informativ de mari dimensiuni

și marcaje reflectorizante pe fond portocaliu, șoferul autoturismului nu a evitat coliziunea.

„Cu toate acestea, autospeciala a fost lovită cu o asemenea forță încât au fost distruse atât atenuatorul de impact, cât și autocamionul care îl transporta. De asemenea,

autoturismul implicat în accident a suferit avarii majore”, au transmis reprezentanții DRDP Craiova.

Dispozitivul de protecție a absorbit unda de șoc, prevenind pierderile de vieți omenești în rândul muncitorilor și al pasagerilor. Echipamentele au fost achiziționate de CNAIR în cadrul unui proiect dedicat creșterii siguranței pe drumurile de mare viteză.

„Atenuatorul de impact și-a îndeplinit rolul pentru care a fost achiziționat: a absorbit energia impactului și a protejat vieți omenești.”

În urma incidentului, autoritățile rutiere au lansat un apel ferm către conducătorii auto, reamintind că atenția la volan este vitală:

„O clipă de neatenție poate distruge vehicule, poate provoca pagube uriașe și, cel mai grav, poate

curma vieți. Muncitorii care lucrează pe drumuri au familii și trebuie să ajungă acasă în siguranță la sfârșitul fiecărei zile.”

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.