Accident într-o intersecţie din Craiova. Un tânăr a ajuns la spital!
Un accident rutier s-a produs marți, în jurul orei 13:59, pe strada Constantin Leca din
municipiul Craiova, la intersecția cu strada Obedeanu. Polițiștii Inspectoratului de Poliție
Județean Dolj au fost sesizați și s-au deplasat de urgență la fața locului.
Accident într-o intersecţie din Craiova
Din primele verificări efectuate de polițiștii Biroului Rutier Craiova a reieșit că un tânăr de
24 de ani, din Drobeta-Turnu Severin, aflat la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat
prioritate de trecere la intersecție, intrând în coliziune cu un alt autoturism condus de o
femeie de 44 de ani, din Craiova.
În urma impactului, tânărul a fost rănit și a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la
spital. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind
negative.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă
cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.













