După ce negocierile de duminică cu Guvernul au eşuat, sindicatele din Educaţie declanşează astăzi o grevă generală în şcoli.
Greva a început la această oră în toate școlile din România în care există membri de sindicat. Este a treia grevă de mare amploare din ultimii 30 de ani, celelalte desfăşurându-se pe parcursul a 5 săptămâni, respectiv 3 săptămâni.
„Pentru a stopa o astfel de acţiune ei vor trebui să primească din partea Executivului o soluţie, o soluţie care să fie credibilă, o soluţie care să ofere perspective foarte clare. Noi o să le punem la dispoziţie în momentul de faţă exact comunicatul care pleacă din partea Guvernului.
Acest comunicat va ajunge în toate organizaţiile noastre, iar membrii de sindicat se vor pronunţa foarte rapid, dar cu certitudine vă spuneam că pe această ofertă mâine va fi grevă generală. (…) Eu mi-aş fi dorit şi este dorinţa tuturor celor care lucrează în sistem să nu fi avut loc această grevă generală. Nu ne-am dorit-o, am fost obligaţi să ajungem aici. Este un cumul de nemulţumiri, iar durata ei va depinde strict de răspunsul pe care îl va da Guvernul şi bineînţeles de dorinţa colegilor noştri”, a declarat duminică preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, Marius Nistor, la finalul negocierilor de la Guvern, citat hotnews.ro
Sindicatele, despre încheierea mediilor: Rămâne de văzut!
Marius Nistor a precizat după negocieri că adoptarea Legii salarizării unitare poate fi adoptată chiar către finalul acestui an, fără a se cunoaşte aplicabilitatea acesteia. „Noi discutăm în momentul de faţă doar despre posibilităţi. (…) De bonusuri s-a vorbit, că sunt dispuşi să acorde bonusuri pentru profesorii debutanţi şi pentru personalul didactic care lucrează în zone defavorizate şi atât. Nu s-a discutat despre sume”, spune Nistor.
Și Simion Hăncescu a vorbit despre faptul că „deocamdată există doar promisiuni şi necunoscute”. Întrebaţi ce se întâmplă cu încheierea anului şcolar şi cu examenele naţionale, sindicaliştii au replicat că „Guvernul trebuie să răspundă la această întrebare”.
De asemenea, întrebaţi dacă se încheie mediile elevilor la final de an şcolar, ei au spus: „Rămâne de văzut”. Aceştia au precizat că în unele şcoli toţi profesorii sunt în grevă şi nu are cine supraveghea elevii, în timp ce în alte şcoli acele cadre didactice care nu participă la protest vor intra la clase.













