Fostul europarlamentar PNL Cristian Bușoi, ex-șef al Comisiei de Industrie, Cercetare și Energie din

Parlamentul European, a fost numit secretar de stat în Ministerul Energiei, prin

decizie a premierului Marcel Ciolacu.

Bușoi a fost ales europarlamentar pentru 4 mandate consecutive, deținând acest statut timp de 17 ani, în perioada 2007-2024. Anterior, între 2004 și 2007, a fost deputat liberal în Parlamentul României.

Din 2019 a condus Comisia de Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) a legislativului

comunitar, în care se dezbat și se negociază cele mai importante reglementări europene din domeniul energiei, cum ar fi reforma designului și organizării pieței de energie electrică a UE, scrie profit.ro.

În 2022, Cristian Bușoi a fost declarat cel mai influent europarlamentar în domeniul legislației UE a sectorului energetic de către think tank-ul EUMatrix, în cadrul clasamentului

″MEP Influence Index 2022: Top MEPs shaping EU’s energy policy″. El a ocupat locul 6 în topul similar din 2024.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.