Potrivit IPJ Dolj, acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor de

circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice, dar și pentru combaterea ilegalităților comise de către participanții la trafic în domeniul transportului în regim de taxi sau rent a car.

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova, împreună cu polițiști ai Biroului Rutier Craiova și specialiști din cadrul

Registrului Auto Craiova, au organizat și desfășurat o acțiune în proximitatea Aeroportului Internațional Craiova.

Acțiunea a avut ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră, prevenirea accidentelor de

circulație înregistrate pe fondul deficiențelor tehnice, dar și pentru combaterea ilegalităților comise de către participanții la trafic în domeniul transportului în regim de taxi sau rent a car.

În cadrul acţiunii au fost legitimate 86 de persoane şi verificate 42 de autovehicule.

Pentru  neregulile constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 9.100 de lei.

De asemenea, polițiștii au retras 8 certificate de înmatriculare.

Exemple:

Polițiștii au depistat doi bărbați, de 41 și 52 de ani, din Pielești respectiv Craiova, în timp ce conduceau autoturisme care prezentau o stare avasată de degradare, având defecțiuni la

sistemul de iluminare/semnalizare și anvelope în stare de uzură avansată, respectiv frână de staționare nefuncțională și anvelope uzate peste limită.

Bărbații au fost sancționați contravențional, fiind dispusă și măsura complementară de reținere a certificatului de înmatriculare până la remedierea deficiențelor constate.

De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat de 47 de ani, din Craiova, în timp ce

conducea un autoturism, în regim de taxi, fără a putea prezenta documentele necesare desfășurării activității de taximetrie.

De asemenea, s-a constatat că autoturismul condus de bărbat nu deține poliță RCA valabilă.

Cel în cauză a fost sancționat contravențional, fiind dispusă și măsura reținerii certificatului

de înmatriculare și a placuțelor cu numarul de înmatriculare, până la remedierea deficiențelor constate.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.