Razie a polițiștilor de la Transporturi în 7 județe: sute de mașini verificate și zeci de sancțiuni! Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi din Craiova au desfășurat, în cursul zilei de 28 aprilie, o amplă acțiune pentru creșterea siguranței rutiere în zona trecerilor la nivel cu calea ferată.
Activitățile s-au derulat între orele 10:00 și 20:00, în toate cele șapte județe aflate în competență: Dolj, Olt, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Teleorman.
Acțiunea a avut ca obiectiv principal prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, precum și reducerea numărului de accidente produse în apropierea căii ferate. Polițiștii au urmărit, în special, depistarea șoferilor care nu respectă regulile de circulație sau conduc sub influența alcoolului ori a altor substanțe.
Totodată, au fost verificate condițiile legale privind amplasarea, vizibilitatea și semnalizarea rutieră a trecerilor la nivel cu calea ferată.
Razie a polițiștilor de la Transporturi în 7 județe: sute de mașini verificate și zeci de sancțiuni
În cadrul acțiunii, polițiștii au monitorizat 39 de treceri de cale ferată și au verificat peste 640 de autovehicule. Pentru abaterile
constatate, au fost aplicate 172 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 37.000 de lei.
De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și retrase 18 certificate de înmatriculare. Polițiștii au constatat și o
infracțiune la regimul rutier.
Pe lângă activitățile de control, oamenii legii au desfășurat și acțiuni informativ-preventive, distribuind aproximativ 420 de
pliante și oferind recomandări conducătorilor auto.
Dosar penal pentru conducerea unui vehicul fără permis
În comuna Cârcea, județul Dolj, polițiștii au depistat un bărbat de 49 de ani din Craiova, care conducea un autoturism pe strada
Aeroportului, deși avea permisul de conducere suspendat. În acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui
vehicul fără permis.
În municipiul Drobeta-Turnu Severin, un bărbat de 37 de ani nu a oprit la o trecere la nivel cu calea ferată dublă, fără bariere,
deși semnalele luminoase și sonore erau în funcțiune. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 2.025 de lei, iar permisul i-a
fost suspendat pentru 120 de zile.
Tot în județul Mehedinți, în comuna Șimian, un alt șofer, în vârstă de 39 de ani, a depășit coloana de vehicule oprite la trecerea
la nivel cu calea ferată, în timp ce semnalele de avertizare erau active. Acesta a fost amendat cu 810 lei, iar permisul i-a fost
suspendat pentru 30 de zile.
La acțiune au participat, alături de polițiștii de la Transporturi, și polițiști rutieri, precum și specialiști din cadrul
compartimentelor de prevenire a criminalității.
Activitățile fac parte dintr-un demers constant al autorităților de creștere a siguranței rutiere și de responsabilizare a
participanților la trafic, în special în zonele cu risc ridicat, precum trecerile la nivel cu calea ferată.













