Partidul Forța Dreptei Timiș solicită Direcției Naționale Anticorupție să publice numele celor doi parlamentari implicați în cazul de corupţie de la Giroc.
“Partidul Forța Dreptei Timiș recunoaște prezumția de nevinovăție și înțelege faptul că urmărirea penală este secretă, însă, în acest caz, este absolut necesar ca DNA să facă lumină cu privire la persoanele implicate și să prezinte calitatea lor în dosar, deoarece este inacceptabilă suspiciunea care planează la ora actuală asupra tuturor parlamentarilor de Timiș”, a transmis președinte Forța Dreptei Timiș, Claudiu Chira.












