Astăzi, 7 august 2025, este zi de doliu național pe întregul teritoriu al României, în semn de respect față de memoria fostului președinte Ion Iliescu, decedat marți la vârsta de 95 de ani.

Fostul presedinte urmează să fie înmormântat cu onoruri militare, la Cimitirul Militar Ghencea III.

  • Drapelul național în bernă se va arbora la sediile partidelor politice, organizațiilor

  • sindicale și patronale, instituțiilor de învățământ de orice grad, instituțiilor de cultură și
  • misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în
  • aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe
  • ambarcațiuni ce navighează sub pavilion românesc.
  • Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la
  • domiciliu sau la reședință.
  • Totodată, posturile de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta

  • programul difuzat și activitățile organizate în mod corespunzător acestei zile.

„Ion Iliescu a deținut funcția de președinte al României în mandatele 1990–1992, 1992–1996 și 2000–2004, fiind o personalitate marcantă în viața politică postdecembristă. A avut

un rol important în perioada de tranziție de la regimul comunist la democrație, fiind primul președinte ales după Revoluția din 1989.

În timpul mandatului său, România a adoptat o nouă Constituție (1991), au fost puse

bazele instituțiilor democratice și au fost inițiate reforme politice și economice”, a transmis

guvernul, care a mai decis că în zilele de 6 și 7 august 2025 vor fi organizate funeralii de

stat în onoarea fostului președinte Ion Iliescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.