Zelenski

Peste 100.000 de oameni se află în oraşul-port Mariupol, unde trăiesc în condiţii inumane, sustine preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că aproximativ 100.000 de oameni se află în oraşul-port Mariupol, unde trăiesc în condiţii inumane, pe fondul bombardamentelor ruseşti.

„În oraş sunt aproximativ 100.000 de oameni. În condiţii inumane. Într-un blocaj complet. Fără hrană, fără apă, fără medicamente. Sub bombardament constant”, a spus el în într-un mesaj postat pe Facebook.

 Zelenski a spus că eforturile de salvare a civililor de acolo prin coridoarele umanitare au fost întrerupte de „bombele ruseşti şi teroarea deliberată”.

O coloană umanitară a fost capturată de Rusia marţi, a spus el, adăugând că lucrătorii guvernamentali ucraineni şi şoferul lor de autobuz au fost luaţi prizonieri, informează BBC.

„În ciuda tuturor dificultăţilor, 7.026 de civili au fost evacuaţi”, a adăugat acesta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.