romani,.pensii, strainatate, discutii

Violeta Alexandru, Ministrul Muncii, anunta ca a demarat un proces amplu de diditalizare al institutiei.

După ce am tot auzit cum nu se poate, nu avem aia, nu se poate cealaltă, e prea riscant, e neclar, o să “forțez” să se poată. #sepoate

Digitalizăm, simplificăm și debirocratizăm la Ministerul Muncii.

Dacă am putut comunica electronic în pandemie (și a fost și ușor și eficient) dacă, de exemplu, pentru reînnoire acte români din străinătate comunicarea lor cu reprezentanții consulatelor, inclusiv pentru comunicarea de acte, se poate electronic, dacă, în România, facem plăți (deci avem încredere să transferăm bani) prin sistem online, vă spun că se poate digitaliza și administrația publică. Dar la modul real, nu de fațadă.

Eu încep la Ministerul Muncii. Va fi o schimbare majoră ce solicit. Imaginea descrie pe scurt. Mă aștept să întâmpin obstacole, le voi gestiona. Cei care vor să meargă pe acest drum, înseamnă că înțeleg că toată lumea s-a schimbat și că administrația din România a rămas (mult) în urmă. Prefer să nu fiu simpatică unui sistem nereformat decât să nu le dau o șansă celor care văd că #sepoate să ne modernizăm. Spre binele tuturor. Fiecare angajat din sistemul public este și un beneficiar al unui serviciu al Ministerului.

Drumul spre digitalizare este ireversibil la Ministerul Muncii.

Cetățenii care beneficiază de drepturi și servicii din partea Caselor de Pensii/Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă/Autorității pentru Plăți și Inspecții Sociale, vor putea să comunice electronic cu aceste instituții.

Acesta va fi principalul mijloc de comunicare până la momentul eliberării documentului solicitat.

Cei care au nevoie de serviciile Ministerului Muncii vor face (până nu ajung aici, nu mă las!) un singur drum, la final – pentru ridicare documente solicitate după confruntarea documentelor trimise prin mijloace electronice cu originalul.

Fără alte drumuri, fără stat la cozi, fără a sta aplecat ca să poți să auzi ce spune angajatul din spatele zidului pe care, până de curând, îl vedeai printr-un mic geam. Pensionarul în picioare, funcționarul comod pe scaun. La București, am schimbat lucrurile radical din acest punct de vedere. Chiar o să fac o nouă verificare pe teren.

Așadar, cei care doresc să comunice electronic cu instituțiile din coordonarea mea, așa vom proceda. Cât mai comod pentru dânșii pentru că pentru ei muncim. Prin e-mail, fie prin portalurile instituțiilor, vom comunica. Instituțiile din subordinea MMPS au termen până la 15 august să implementeze acest mecanism de comunicare cu cetățenii. Ordinul este semnat!

Pentru cetățenii care doresc să aplice pentru dreptul lor prin transmiterea documentelor la ghișeu, bineînțeles că vor putea face acest lucru în continuare. Mă interesează să oferim cât mai multe oportunități de comunicare cetățenilor, fără a le restrânge pe cele existente.

Le mulțumesc colegilor din instituții, cetățenilor și experților în domeniu care au avut un cuvânt de spus în finalizarea ordinului.

Un singur drum pentru serviciile de la Ministerul Muncii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here