Judetul Valcea si alte 23 de judeţe sunt vizate de avertizare Cod galben de ploi, din care 15 total (Suceava, Botoşani, Neamţ, Iaşi, Bacău, Vaslui, Covasna, Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea, Ilfov, Călăraşi şi Constanţa) şi 9 parţial (Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Braşov, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Sibiu).

În intervalul menţionat, îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice, în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor şi la începutul nopţilor, vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie. Prin acumulare sau în perioade scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 40-50 l/mp.

ACTUALIZARE
ATENȚIONARE
 METEOROLOGICĂ
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 25 iulie, ora 12.30 – 26 iulie, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică 
accentuată și cantități importante de apă;
Zone afectate: conform textului și hărții;

   Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată până la sfârșitul acestei săptămâni, iar în funcţie de evoluţia și intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.