Din cele 79 de străzi neasfaltate inventariate, la acest moment, în Râmnic, 28 vor intra în lucru din primăvara viitoare. Primarul Mircia Gutău a anunţat în şedinţa operativă de la începutul acestei săptămâni că aceste străzi au fost alese în funcţie de numărul de cetăţeni care locuiesc acolo, dar şi în urma multelor reclamaţii adresate administraţiei locale în ultimii ani. Pentru această primă tranşă de artere de circulaţie se vor finaliza lucrările la utilităţi, se va face proiectarea şi se vor derula procedurile de selecţie a firmelor constructoare, astfel încât lucrările să demareze în primăvara anului viitor.

Alte dispoziţii date de edilul-şef au mai vizat urgentarea lucrărilor de sistematizare verticală la noile locuinţe ANL de pe strada Marin Sorescu, reprogramarea sistemului de iluminat public astfel încât acesta să pornească, fără întârziere, la lăsarea întunericului şi să se stingă odată cu răsăritul soarelui sau completarea cu noi arbori a spaţiilor special destinate rămase libere pe Calea lui Traian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.