Valcea: Asociația Vâlceană a Elevilor a început demersul legal prin care să oblige Consiliul Local Râmnicu Vâlcea să respecte legea cu privire la acordarea burselor

Valcea: Asociația Vâlceană a Elevilor a început demersul legal prin care să oblige Consiliul Local Râmnicu Vâlcea să respecte legea cu privire la acordarea burselor

Ref: Asociația Vâlceană a Elevilor cheamă în judecată Primăria Râmnicu Vâlcea pentru încălcarea Legii Educației și neacordarea burselor școlare prevăzute în art. 82 al Legii 1/2011 ca obligație a autorităților locale

Asociația Vâlceană a Elevilor a început demersul legal prin care să oblige Consiliul Local Râmnicu Vâlcea să respecte legea cu privire la acordarea burselor.

În data de 10 septembrie a.c. AVE – Asociația Vâlceană a Elevilor a depus cererea de chemare în judecată a Primăriei Râmnicu Vâlcea ca urmare a încălcării drepturilor elevilor privind accesul la burse școlare.

După 3 ani care elevii vâlceni au așteptat ca legea să fie respectată și bursele școlare să fie alocate, suma infimă acordată burselor în bugetul local pe anul 2019 al Mun. Rm.Vâlcea a fost chiar scăzută de la 200.000 la 161.000 RON.

Însă nici măcar banii aceștia pot ajunge la elevi, deoarece Consiliul Local Râmnicu Vâlcea nu a adoptat Hotărârea prin care se stabilesc numărul de burse și cuantumul lor. Miile de elevi vâlceni îndreptățiți să primească o bursă socială au început ieri școala, primind doar promisiuni și încă așteptând ca Primăria să respecte legea pentru al 3-lea an la rând.

În martie, la dezbaterea bugetului local, AVE a solicitat includerea burselor în Bugetul local după 2 ani de absență abuzivă. Am reclamat faptul că Primăria acordă de 3 ori mai mulți bani unui festival de muzică decât elevilor care au nevoie de burse sociale și olimpicilor. Răspunsul a fost agresiv, dar lipsit de substanță. Au trecut 6 luni, a început încă un an școlar și niciun elev vâlcean nu a văzut încă nicio bursă.

Regretăm că apelul nostru pentru respectarea legii nu a fost ascultat de autorități. Drept urmare, după ce am încercat toate căile amiabile, și nemaiavând nicio altă opțiune legală la dispoziție, astăzi am procedat la chemarea în judecată a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru încălcarea articolului 82 din Legea Educației 1/2011 – privind obligația autorităților locale de a acorda burse de performanță, de merit, de studiu și burse sociale.

Legea Educație nu este opțională. Drepturile Elevilor nu sunt opționale.
Elevii merită ca legea să fie respectată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.