USR anunță că depune miercuri o sesizare la Curtea Constituțională privind legea prin care coaliția PSD-PNL-UDMR majorează cu până la 2.000 de lei indemnizațiile pentru primari și președinții de consilii județene, potrivit unui comunicat de presă.Sesizarea este semnată și de deputații Forța Dreptei.
„În România, regula este excepția de la regulă, dar PSD și PNL au grijă să nu spună acest lucru. Așa cum s-au lăudat că au oprit angajările la stat, pentru ca apoi să introducă excepție după excepție, așa au făcut și cu majorările de salarii. În legea de aprobare a OUG-ului prin care au crescut salariile unor categorii de bugetari au vrut să introducă, pe șest, majorări și pentru demnitari, de la președinte, premier și miniștri până la șefi de instituții publice și aleși locali. Sub presiunea publică, au făcut apoi jumătate de pas înapoi, păstrând însă majorările pentru primari și președinții de consilii județene. Adevărul este că PSD, PNL și UDMR au nevoie să-și plătească foarte bine primarii și șefii de consilii județene pentru ca aceștia să se implice în strângerea de voturi la viitoarele alegeri, iar până atunci să vegheze că ajung unde trebuie contractele pe bani publici. Așa cum i-am oprit la Curtea Constituțională să crească indemnizațiile parlamentarilor așa îi vom opri și acum”, declară Cristian Seidler, deputat USR și vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.













