Trei tineri, arestați preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Drogurile urmau să ajungă la un festival de pe litoral
Trei persoane, cu vârste de 19, 21 și 25 de ani, sunt cercetate pentru trafic de droguri de mare risc,
după o anchetă desfășurată de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova și procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova.
Potrivit anchetatorilor, în data de 6 iulie 2026, doi dintre suspecți, în vârstă de 19 și 25 de ani, ar fi procurat, deținut și transportat aproximativ 30 de
grame de drog de mare risc 3CMC pe traseul Sibiu – Hunedoara. Substanța ar fi fost vândută unui tânăr de 21 de ani pentru suma de 3.500 de lei.
Trei tineri, arestați preventiv pentru trafic de droguri de mare risc. Drogurile urmau să ajungă la un festival de pe litoral
Întrucât acesta nu dispunea de bani, ar fi lăsat drept garanție, pentru 30 de zile, un autoturism.
Conform anchetei, după preluarea drogului, tânărul de 21 de ani s-ar fi îndreptat cu trenul spre litoral,
unde intenționa să comercializeze substanța în cadrul unui festival desfășurat în această perioadă.
În seara zilei de 7 iulie, acesta a fost prins în flagrant de polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova, în trenul cu care călătorea spre Constanța.
În urma a două percheziții domiciliare efectuate pe
8 iulie, anchetatorii au descoperit și ridicat din
autoturismul lăsat gaj o altă cantitate de drog de
mare risc, sub formă de substanță cristalină
3CMC.
În aceeași zi, procurorii DIICOT Craiova au dispus
reținerea celor trei suspecți, iar pe 9 iulie Tribunalul
Dolj a admis propunerea de arestare preventivă.
La acțiune au participat și polițiști din cadrul
Brigăzilor de Combatere a Criminalității Organizate
Constanța și Alba Iulia, precum și ai Secției
Regionale de Poliție Transporturi Craiova.
Pe parcursul procesului penal, persoanele
cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție
și de toate drepturile și garanțiile prevăzute de
lege.













