Un minor  de 14 ani şi-a

pierdut viaţa într-un accident produs duminică în localitatea Farcaș, judeţul

Dolj, după ce un tractor

condus de un bărbat de 46 ani a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat.

În după-amiaza zilei de 13 iulie a.c., în jurul orei 17.10, Inspectoratul de Poliție Județean Dolj a fost sesizat cu privire la faptul că, în comuna Fărcaș a avut loc un eveniment rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova și Serviciului Rutier Dolj care au constatat faptul că un bărbat, de 46 de ani, din comuna Melinești, în timp ce conducea un tractor cu semiremorcă pe un drum de exploatare din comuna Fărcaș, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-a răsturnat.

În urma evenimentului, din nefericire, un minor în

vârstă de 14 ani, din comuna Melinesti, pasager în tractor, a decedat.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă,

cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu

exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, urmând a fi dispuse măsuri legale.

Compartimentul Relații Publice
Subcomisar de poliție Cristian Grigorescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.