valcea

Valcea: Accident rutier între un autoturism și un autocar

O persoană a fost grav rănită în urma unui accident rutier produs vineri dimineaţa, pe DN 7, anunta Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea. "La faţa locului s-au deplasat o autospecială de intervenţie cu modul de descarcerare şi un echipaj SMURD....

Perchezitii la sediul DGASPC Vâlcea

Perchezitii la sediul DGASPC Vâlcea, la un cabinet medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, dar și la domiciliile unor persoane fizice.  ''În cursul zilei de astăzi, 30 august 2022, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța...

Valcea: Consilier local declarat incompatibil de ANI

PREOȚESCU MARIAN, consilier local în cadrul C.L. al Com. Sălătrucel,  a fost declarat incompatibil de Agenţia Naţională de Integritate. ''Se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 23 octombrie 2020 întrucât exercită simultan cu funcția de consilier local...

Valcea: O autoutilitara si un TIR s-au ciocnit! Cinci persoane au ajuns la spital

 Cinci persoane au avut nevoie de ingrijiri medicale in urma unui accident rutier produs la iesirea din din Râmnicu Vâlcea.  "La sosirea echipajelor la locul intervenţiei au fost observate scurgeri de combustibil pe carosabil, motiv pentru care s-au asigurat şi...

Pensiunea din Vâlcea, care a ars luni, a avut activitatea suspendată de ANPC din cauza camerelor cu pânze de păianjen, urme de mucegai, instalaţia...

Pensiunea din oraşul Brezoi care a fost cuprinsă de un incendiu, marţi dimineaţă, a fost controlată, recent, de către comisarii ANPC, dar şi de inspectorii de la Direcţia de Sănătate Publică Vâlcea. Cu o lună înainte de incendiu, activitatea...

Ramnicu Valcea: S-a predat amplasamentul pentru construcţia a două blocuri ANL pe strada Ştirbei Vodă

Luni, 1 august, s-a semnat predarea amplasamentului în vederea începerii lucrărilor la cele două blocuri ANL cu regim de închiriere pentru tineri de pe strada Ştirbei Vodă nr. 111A. În urma licitaţiei organizate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, firma...

Incendiu la o pensiune din Vâlcea unde erau cazați 41 de copii

Pompierii au intervenit la un incendiu izbucnit la o pensiune din orașul Brezoi, satul Păscoaia, în urma căruia mai mulți copii și un însoțitor au fost transportați la spital, anunță ISU Vâlcea. Incendiul a fost anunțat la ora 03:06. La...

Accident grav in Râmnicu Vâlcea

Doi copii și un adult au fost transportați la spital după un accident rutier produs, miercuri dimineață, în Râmnicu Vâlcea. "Din primele verificări efectuate se pare că ar fi vorba de o coliziune între două autoturisme pe bulevardul Calea lui...

Premierul Nicolae Ciuca, la Râmnicu Vâlcea: Daca investim in cercetare, investim in dezvoltare! O economie sustenabila nu se poate face fara o cercetare care...

Premierul Nicolae Ciuca a declatat, joi, la Râmnicu Vâlcea, la Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice, ca, daca investim in cercetare, investim in dezvoltare. ''Am avut posibilitatea sa intalnesc si sa discut cu elita cercetarii...

34 de cupluri de râmniceni au fost sărbătorite de Primăria Râmnicului cu ocazia împlinirii a 50 de ani de căsnicie

Marţi dimineaţa, la Arenele ”Traian”, un alt eveniment ”Nunta de Aur” a adus bucurie în viaţa a 34 de cupluri de râmniceni care au împlinit recent 50 de ani de căsnicie. Într-un cadru festiv, pe acorduri de muzică veche,...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Craiova sărbătorește Ziua Armatei României. Demonstrații militare și retragere cu torțe pe 25 octombrie

Craiova sărbătorește Ziua Armatei României. Demonstrații militare și retragere cu torțe pe 25 octombrie Craiovenii sunt invitați să participe, în...
- Advertisement -spot_img