Doi copii și un adult au fost transportați la spital după un accident rutier produs, miercuri dimineață, în Râmnicu Vâlcea.
„Din primele verificări efectuate se pare că ar fi vorba de o coliziune între două autoturisme pe bulevardul Calea lui Traian intersecţie cu strada Posada, în municipiul Râmnicu Vâlcea, din care au rezultat 3 victime (2 sunt minori), care au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, potrivit IPJ Valcea.
Copiii, un băiat de 10 ani și o fată de 14 ani, acuzau dureri abdominale, motiv pentru care au fost transportați de echipajul SMURD la Unitatea de Primiri Urgențe. De asemenea, soferul unuia dintre autoturismele implicate în accident a fost scoas din maşină de echipajul de descarcerare şi transportată la spital cu un traumatism cranio-cerebral.
„În accident au fost implicaţi patru adulţi şi doi minori, care au fost evaluaţi de echipajul SMURD. Minorii acuzau dureri abdominale, motiv pentru care au fost transportaţi la UPU Vâlcea. Echipajul SAJ a transportat la spital un bărbat cu TCC în stare alterată rezultat din accident”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger.













