protest

Sindicaliștii din Poliție și penitenciare, protest în fața Ministerului Finanțelor

Sindicaliştii din Poliţie şi din penitenciare pichetează, marţi, sediul Ministerului Finanţelor din Bucureşti, printre revendicări aflându-se aplicarea Legii-cadru a salarizării, acordarea unor sporuri prevăzute de lege, actualizarea şi recalcularea pensiilor militare de stat. Potrivit Federaţiei Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi...

Membri ai comunităţii Declic, preotest în faţa Ministerului Sănătăţii! „Rafila, ţi-am adus pastila. Vrem raportarea nosocomialelor, nu gargară în comisii!”

Mai mulţi membri ai comunităţii Declic protestează marţi în faţa Ministerului Sănătăţii faţă de raportarea "ineficientă" a infecţiilor nosocomiale din spitale. Protestatarii scandează: "Raportaţi, raportaţi, nu mai ignoraţi!" şi "Fără nosocomiale, transparenţă în spitale!", "Vrem spital să ne tratăm, nu...

Protest al salariaţilor INS

Angajatii INS sunt nemulţumiţi de nerespectarea legii de salarizare şi tratamentul discriminatoriu si cer demisia preşedintelui Tudorel Andrei. Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică organizează, joi, un protest în faţa instituţiei, pentru a reclama nerespectarea legii de salarizare, tratamentul discriminatoriu...

Protest Declic la Guvern faţă de Legile Securităţii: În forma actuală, legile securității sunt un atac la democrație și ne întorc pe vremea Securității

Comunitatea Declic organizează, miercuri, un protest la Guvern, faţă de ceea ce denumeşte ”Legile Securităţii’’. ”Nu vrem să trăim într-un stat miliţienesc”, transmit organizatorii, care cer coaliţiei ”să renunţe de urgenţă la modificările abuzive din legile privind siguranţa naţionale”. ”Comunitatea...

Sindicaliștii din Sănătate, protest uriaș la Guvern

Federaţia SANITAS organizează, miercuri, un miting de protest în Capitală, la care sindicaliştii anunţă că aşteaptă peste 10.000 de participanţi. Încălcarea ”sistemică” a prevederilor din Legea salarizării şi lipsa dialogului social sunt principalele revendicări ale sindicaliştilor.  ”Federaţia SANITAS din România...

Sindicatul Învățământului „Spiru Haret„ Dolj, protest impotriva împotriva inițiativei de a transfera întreg patrimoniul și întreaga resursă umană ale unităților de învățământ pentru activități...

Sindicatul Învățământului „Spiru Haret„ Dolj a transmis un memoriu ministrului Educatiei, Sorin Cimpeanu, dar si prefectului de Dolj, Dan Diaconu in care sustin faptul ca intiativa de  a transfera întreg patrimoniul și întreaga resursă umană ale unităților de învățământ...

Profesorii protestează în fața Guvernului

Trei federații reprezentative din învățământ protestează, miercuri, în fața Palatului Victoria, pentru că Guvernul încă nu a aplicat legea Salarizării, la 2 ani de la termenul prevăzut legal, potrivit unui anunț publicat pe paginile de pe rețelele de socializare. ''Federația Sindicatelor...

Cu protestatarii la poarta Guvernului, Budai anunta un al doilea pachet de sprijină pentru populatie şi mediul privat

Reprezentantii sindicaliştilor care protestează miercuri în Piaţa Victoriei vor fi primiti la Guvern de către premier şi ministrul Muncii. "Vom primi o delegaţie a cetăţenilor noştri care sunt aici, care pe bună dreptate protestează, şi vom transmite mesajul clar după...

Membrii Confederaţiei Sindicale Meridian, protest in fata Guvernului: Inflația și prețurile mari îngroapă românii în facturi insuportabile

Membrii structurilor Confederației Sindicale Naționale MERIDIAN protestează în fața Guvernului României, miercuri, 4 mai 2022, între orele 10.30 – 13.00, pentru respectarea statului de drept și a legilor adoptate de Parlament, precum și pentru rezolvarea unor revendicări sociale care...

BNS, protest cu 5.000 de participanţi în Piaţa Victoriei

Un protest organizat de Blocul Naţional Sindical (BNS) va avea loc, miercuri, în faţa sediului Guvernului, fiind aşteptate să participe peste 5.000 de persoane, iar principalele revendicări fiind legate de aplicarea Legii salarizării, adoptarea de măsuri pentru securitatea energetică...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Tragedie în Dolj. Un bărbat de 56 de ani a murit după ce s-ar fi împușcat cu un asomator pentru animale

Tragedie în Dolj. Un bărbat de 56 de ani a murit după ce s-ar fi împușcat cu un asomator...
- Advertisement -spot_img