PROGRAM

Platile subvențiilor către fermieri, în pericol: Siveco nu mai face intervenții în programul IACS destinat plăților către fermieri

SIVECO România este nevoită să anunțe că din punct de vedere legal se află în imposibilitatea de a mai face intervenții în programul informatic IACS destinat plăților către fermieri, cu excepția intervențiilor punctuale în garanție. Deși contractul dintre APIA și...

Ministerul Agriculturii va elabora un program pentru dezvoltarea raselor de porci Bazna şi Mangaliţa

Petre Daea, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a întâlnit în data de 6 noiembrie 2017, cu reprezentanți ai crescătorilor de porci din rasele Bazna și Mangalița. Alături de ministru, la întâlnire s-a aflat directorul general al Agenției Naționale pentru Zootehnie,...

Registrul Auto Român va lucra cu publicul și în zilele de sâmbătă, până la sfârșitul anului 2017

Aceasta decizie a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, care se programează să obțină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand. Astfel, în toate reprezentanțele RAR se...

Sărbătoarea roadelor de la Râmnic se va desfăşura, timp de patru zile, în Zona Centrală- programul manifestarilor

Cea de-a şaptea ediţie a evenimentului ”Zilele Recoltei” se va desfăşura pe durata a patru zile, respectiv de sâmbătă, 7 octombrie, până marţi, 10 octombrie. Ca urmare a prognozei meteorologice nefavorabile pentru prima parte a week-end-ului, evenimentele artistice au...

Primaria Craiova: Programul zilelor de sambata si duminica de la inaugurarea Complexului Water Park

Craiova Water Park Complex de agrement acvatic Parcul Tineretului din Municipiul Craiova Craiova Water Park își deschide porțile. Sâmbătă, 12 august 2017, craiovenii sunt așteptați să se relaxeze în cel mai mare complex de agrement acvatic din Oltenia, întins pe...

Ramnicu Valcea: Programul Zilelor Imnului Naţional 2017 – varianta finală

Programul Zilelor Imnului Naţional 2017 (varianta finală ) Joi, 27 iulie 19.00, Filarmonica ”Ion Dumitrescu” – Concert estival al Corului Academic ”Euphonia”, dirijor Aurel Poenaru. În program - lucrări din repertoriul naţional şi universal Vineri, 28 iulie 9.00, Stadionul Zăvoi – ”Cupa Imnului” la...

PROGRAM SPECIAL DE ALEGERI LA SERVICIILE DE EVIDENŢĂ A PERSOANELOR CRAIOVA ŞI IŞALNIŢA

 Programul de lucru al serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor Craiova si Isalnita va fi extins pentru eliberarea actelor de identitate ale persoanelor cu drept de vot, ale căror acte de identitate au termen de valabilitate expirat, informeaza Directia...

Zilele Craiovei 2017- programul manifestarilor din weekend

 Iata programul manifestarile pentru weekend, in cadrul Zilelor Craiovei 2017.   Program-Sâmbătă, 03 iunie 2017 10.00 Strada A.I. Cuza, zona Universitate “Salonul Auto” – expoziție de mașini Co-organizatori: Dealeri și reprezentanți auto. 10.00 – 18.00 Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” Porți Deschise în Fabrica de povești electroColibri Regatul...

Zilele Craiovei 2017 – programul de vineri, 2 iunie

Manifestarile din cadrul Zilelelor Craiovei continua. Iata programul pentru vineri, 2 iunie. 10.00 Strada A.I. Cuza, zona Universitate Salonul Auto (expoziție de mașini) Co-organizatori: dealeri și reprezentanți auto 10.00 – 18.00 Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” Porți Deschise în Fabrica de povești electroColibri Regatul copilăriei -...

Zilele Craiovei 2017- Programul zilei de miercuri, 31 mai

Zilele Craiovei 2017- Programul zilei de miercuri, 31 mai Miercuri, 31 mai 2017 10.00 Colegiul Național “Carol I” Baschet școlar 3 la 3. Co-organizatori: Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Dolj, Inspectoratul Școlar Județean Dolj. 10.00 – 18.00 Casa Băniei – Esplanadă (Secția de Etnografie a...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Afacere cu droguri pe rețelele de socializare: Un craiovean a fost arestat

Afacere cu droguri pe rețelele de socializare: Un craiovean a fost arestat Polițiștii din cadrul Brigada de Combatere a Criminalității...
- Advertisement -spot_img