Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Dolj
informează că deţinătorii de teren agricol şi neagricol pot solicita finanţare pentru împădurire
până la 31 martie. Cei interesaţi pot accesa Schema de ajutor de stat „Sprijin pentru prima
împădurire şi...
Președintele Consiliului Județean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunțat miercuri că încă un proiect cu finanțare europeană, în valoare totală de aproape 1,5 milioane de euro, prin care va fi achiziționată aparatură pentru Clinica de cardiologie intervențională și chirurgie...
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, domnul Constantin Rădulescu, a identificat o oportunitate de finanţare nerambursabilă pentru modernizarea Muzeului Satului Vâlcean, prin Programul Operațional 2014-2020 (POR), Axa prioritară 5, Prioritatea de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea şi dezvoltarea patrimoniului natural...
Banca Comercială Română (BCR) a încheiat convențiile tripartite cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (API) și Fondurile de Garantare în scopul finanțării capitalului de lucru pentru desfășurarea activităților curente de către beneficiarii schemelor de sprijin în sectorul agricol,...
O gura de oxigen pentru fermierii romani! Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că eliberează adeverinţe pentru beneficiarii schemelor de plată (schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă şi...
Noi proiecte pentru modernizarea infrastructurii din județul Mehedinți intră în linie dreaptă. Consiliul Județean Mehedinți a depus miercuri, 01 iunie 2016, la Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, AXA PRIORITARA 6: Îmbunătățirea infrastructurii...
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale recomandă solicitanților de fonduri nerambursabile acordate prin PNDR 2020 să folosească la depunere cea mai recentă versiune a Cererii de Finanțare și a Cererii de Plată. Cererea este disponibila pe pagina oficială a Agenției...
Incepând din 28 aprilie 2016, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale primește cereri pentru finanțarea proiectelor de investiții în cadrul primei sesiuni de depunere a proiectelor prin intermediul Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), pentru anul...
Proiectele demarate de Primaria Ramnicu Valcea in ultima periada avanseaza in ritm rapid, cel putin asta sustin reprezentantii muncipalitatii valcene, in frunte cu primarul Ion Gigi Matei, dupa ultima monitorizare facuta pe santiere.
Primarul interimar al municipiului Valcea, Ion Gigi Matei,...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.