Peste 7.000 de copii au căzut de la înălțime în România.
70% dintre accidente puteau fi prevenite, arată un nou studiu Empria București, 13 mai
2025 – Empria, companie specializată în siguranța copiilor, lansează primul raport național
privind căderile de la înălțime...
Câțiva elevi au participat la un eveniment organizat în aer liber de Ziua Națională Constantin Brâncuși, la temperaturi de zero grade, pe scările din fața Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, scrie Edupedu.ro. Acolo a fost adusă...
Doi copii de 10, respectiv 9 ani, au fost mușcati de câinii fară stăpân, în timp ce se deplasau pe strada Gen. I. Ghenescu, din Municipiul Bailesti.
''Poliția Municipiului Băilești a fost sesizată de unitatea medicală din localitate cu privire...
Craiova: Spitalului de Neuropsihiatrie, Compartiment de Recuperare Neurologică Pediatrică la Spitalul de Neuropsihiatrie! Anul 2024 vine cu vești bune pentru micuții pacienți care se adresează Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova și care au nevoie de recuperare neurologică.
Din acest an, copiii...
2.188. Este numărul de familii cu gemeni sau tripleți în componență, care vor beneficia de majorarea cu 50% a indemnizației de creștere a copilului, după publicarea în Monitorul Oficial nr.844/19.09.2023 a normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 164/2022,...
Proiectul de Lege privind organizarea activităţii de prevenire a separării copilului de familie a fost adoptat în Parlament. Acest proiect de lege a stat la baza protestului AUR, care acuză faptul că se instituie măsuri similare cu cele din...
Prima etapă de înscriere în învăţământul primar (clasa pregătitoare) începe miercuri şi se încheie pe 18 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.
Cea de-a doua etapă de înscriere este cuprinsă între 6 – 12 iunie. În această etapă, cererile...
Atmosfera de poveste continuă, și în zilele următoare, la Târgul de Paște, în Parcul Nicolae Romanescu, cu multe evenimente pentru toate vârstele.
Desemnată cea mai frumoasă destinație de Paște din Europa de către European Best Destinations, Craiova pune la dispoziția...
Consilierul judetean Alexandru Trita a propus înființarea unui Centru de instruire a copiilor pentru situații de urgență. Potrivit acestuia, functionarea centrului ar presupune un parteneriat cu ISU Dolj, astfel încât instruirea copiilor să se facă de către personal specializat,...
Premierul Nicolae-Ionel Ciucă: Am accelerat procesul de luare a deciziilor pentru tot ce înseamnă prevenție și punerea în siguranță a cetățenilor în cazul cutremurelor produse în România. La prima reuniune a Comitetului interministerial pentru analiza de risc seismic am...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.