Deputaţii au votat, miercuri, un proiect de lege care prevede că vor intra sub incidenţa asigurării obligatorii şi vehicule care, potrivit legislaţiei naţionale actuale, nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, precum trotinetele electrice, bicicletele electrice şi alte vehicule similare.Proiectul...
Doi minori de 15 ani, ambii din municipiul Craiova, a fost retinuti pentru furt calificat. Potrivit politistilor, cei doi au furat un scuter si doua biciclete.
Ieri, 21 august, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Craiova au reținut, pentru 24...
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea, pentru o perioadă de 24 de ore, a unui număr de 4 inculpați, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup...
Deputatul PNL, Nicolae Giugea anunta ca astazi, in plenul Camerei Deputaților, a fost votată legea prin care autoritățile publice și școlile sunt obligate să asigure rasteluri pentru parcarea bicicletelor.
''Am promis, m-am ținut de cuvânt
Astăzi în plenul Camerei Deputaților a...
Astăzi la sediul PNL Dolj a avut loc o conferință de presă la care a participat deputatul PNL de Dolj Nicolae Giugea, Cosmin Corâțu și Claudiu Meleandră, membri ai Asociației ”Dau Pedală”.
Nicolae Giugea a prezentat proiectul de lege privind...
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.