Două evenimente importante, Cupa Mondială și concursurile de cămile, care se organizează simultan în această perioadă, în Qatar, atrăgând sute de mii de oameni din Orientul Mijlociu și din întreaga lume, amplifică riscul de transmitere și răspândire globală a unuia dintre cele mai periculoase virusuri din lume, avertizează mai mulți experți în Sănătate, informeaza jurnalul.ro.
Este vorba despre MERS-CoV, cel mai letal din familia coronavirusurilor, care provoacă sindromul respirator MERS – cunoscut și ca „gripa cămilei”, iar suporterii echipelor de fotbal riscă să se întoarcă infectați în țările de origine.
Adunările mari de oameni, cum ar fi evenimentele sportive și festivalurile, creează condiții ideale pentru transmiterea de la om la om a unei serii de boli infecțioase, care se pot răspândi rapid la nivel global datorită ușurinței cu care se poate călători, în prezent, dintr-un colț al lumii în altul.
Mai mulți specialiști în Sănătate atrag atenția, într-un articol publicat zilele trecute în revista de specialitate The Lancet Global Health, că două astfel de evenimente se desfășoară în prezent în Qatar: Campionatul Mondial de Fotbal FIFA 2022 și concursul de frumusețe pentru cămile – un eveniment care, pentru mulți dintre locuitorii Orientului Mijlociu, eclipsează meciurile care, în ultimele săptămâni, au ținut pe jar microbiștii din toată lumea.
Cămilele dromadere din Orientul Mijlociu sunt un rezervor important de MERS-CoV”,
„Acestea au atras sute de mii de oameni din Orientul Mijlociu și din întreaga lume. Mulți participă la ambele evenimente, interacționând îndeaproape unul cu celălalt și cu cămilele, creând condiții ideale pentru transmiterea agenților patogeni zoonotici asociați cu cămilele, cu potențial epidemic. Acești agenți patogeni includ extrem de letalul MERS-CoV. Cămilele dromadere din Orientul Mijlociu sunt un rezervor important de MERS-CoV”, arată specialiștii în Sănătate, precizând că oamenii se infectează sporadic prin contact direct sau indirect cu cămile infectate cu MERS-CoV sau consumând produse lactate de cămilă.
MERS-CoV nu este un virus nou, cum a fost virusul SARS-CoV-2, care a provocat pandemia de COVID-19. El a fost raportat pentru prima dată ca agent patogen uman în Arabia Saudită, în 2012. Însă „este cel mai letal dintre cele trei coronavirusuri zoonotice (adică Mers-CoV, SARS-CoV și SARS-CoV-2) care au provocat focare umane”, avertizează experții.













