Scandal într-un mall din Craiova: agenți de securitate acuzați că au bătut un minor!
Ieri, 17 martie, polițiștii din cadrul Secția 5 Poliție Craiova au reținut, pentru 24 de ore, trei bărbați cu vârste cuprinse între 55
și 64 de ani, din Craiova, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.
Potrivit cercetărilor efectuate, în seara zilei de 16 martie, cei trei, în calitate de agenți de securitate aflați în exercitarea
atribuțiilor de serviciu într-un centru comercial din municipiu, ar fi agresat fizic un adolescent în vârstă de 16 ani, din Craiova.
Incidentul ar fi avut loc după ce tânărul ar fi refuzat să părăsească incinta centrului comercial.
Scandal într-un mall din Craiova: agenți de securitate acuzați că au bătut un minor!
În conformitate cu prevederile legale, polițiștii i-au adus la cunoștință minorului, în prezența mamei sale, dreptul de a solicita
emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă acesta a refuzat.
În baza probatoriului administrat, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, cei
trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratul
de Poliție Județean Dolj.
Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați procurorilor, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

















[…] au fost reținuți pentru 24 de ore. Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă […]