Partidul Social Democrat a câștigat alegerile locale și europarlamentare din data de 9 iunie 2024 și a îndeplinit astfel primul obiectiv electoral al acestui an.
Succesul înregistrat în cadrul acestui exercițiu democratic vine și ca urmare a creșterii încrederii populației în Partidul Social Democrat, în liderii săi și în măsurile luate de guvernarea premierului Marcel Ciolacu. De altfel, în ultimii 4 ani, PSD, sub conducerea președintelui Marcel Ciolacu, a trecut printr-o reformă în plan intern, reformă care este vizibilă și în plan extern și care a condus la crearea unor noi strategii de acțiune, a unor noi proiecte politice și administrative și la poziționarea Partidului Social-Democrat ca cel mai important partid politic din România.
Gândirea europeană a liderilor PSD s-a concretizat într-o mai mare deschidere către politicile europene, în parteneriate avantajoase pentru țară și în asigurarea unui scut de protecție economică, socială și chiar militară, în cadrul contextului socio-politic extern.
Partidul Social Democrat își menține responsabilitatea de a guverna și de a continua politicile de dezvoltare a României, supunându-se voinței majorității, demonstrate prin vot democratic.
În acest context, Organizația Județeană Dolj a PSD, în cadrul conferinței întrunite azi, 8 august 2024, adoptă următoarea
REZOLUȚIE
- După o perioadă de declin a Partidului Social Democrat, un singur om și-a asumat reconstrucția internă, schimbarea imaginii și creșterea nivelului de încredere a populației în liderii partidului. De asemenea, a reușit să aducă PSD la masa marilor familii politice europene și să facă România să conteze și să fie auzită în contextul unor majore decizii economice, politice, sociale și militare. În plus, a condus partidul către un succes detașat în cadrul alegerilor locale și europarlamentare din luna iunie. De aceea, Organizația Județeană PSD Dolj îl susține pe Marcel Ciolacu, omul responsabil de buna direcție a a partidului, la funcția de președinte al Partidului Social Democrat.
- Lia Olguța Vasilescu, prin vasta sa experiență administrativă la nivel local, dar și prin contribuția incontestabilă la marile reforme sociale demarate în timpul ocupării funcției de ministru al Muncii, cum sunt creșterea pensiilor și modificarea legii salarizării, este propunerea susținută de PSD Dolj pentru funcția de vicepreședinte pe domenii, în contextul stabilirii noii echipe de conducere, la nivel național, a Partidului Social Democrat.
- De asemenea, Organizația Județeană PSD Dolj îl susține pe președintele PSD Dolj, Claudiu Manda, pentru funcția de vicepreședinte al regiunii Sud-Vest. În calitatea sa de președinte al PSD Dolj a reușit să aducă cele mai multe voturi pentru partid din partea unei organizații județene social-democrate, iar în calitate de europarlamentar, aflat la al doilea mandat, reprezintă România în Comisia de Control Bugetar a Parlamentului European, ocupând funcția de vicepreședinte. Rezultatele sale și poziția sa la nivel politic și administrativ îl fac să fie omul politic reprezentativ al regiunii de dezvoltare Sud-Vest și o propunere legitimă pentru poziția de vicepreședinte al PSD.
Având în vedere cele prezentate, mandatăm delegații prezenți la Congresul Partidului Social Democrat Dolj, din data de 24 august 2024, să susțină și să voteze această rezoluție.
Conferința PSD Dolj
8 august 2024













