Rețea de trafic de cocaină destructurată: trei suspecți, prinși în flagrant și arestați!
Trei bărbați cu vârste de 31, 34 și 47 de ani, din județul Mehedinți, se află în arest preventiv, fiind cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Activitatea infracțională a fost documentată de polițiștii Brigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, sub coordonarea procurorilor Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova.
Potrivit anchetatorilor, în perioada octombrie 2025 – februarie 2026, cei trei ar fi procurat, deținut și comercializat, individual sau împreună, diferite cantități de cocaină, la prețuri cuprinse între 2.500 și 10.000 de lei pentru fiecare tranzacție.
Pe parcursul urmăririi penale, autoritățile au indisponibilizat peste 60 de grame de substanță interzisă. În data de 19 februarie 2026, suspecții au fost prinși în flagrant delict, într-o localitate din județul Mehedinți, imediat după ce ar fi vândut aproximativ 900 de grame de cocaină, în schimbul sumei de 35.000 de euro.
Rețea de trafic de cocaină destructurată!
În cadrul operațiunii, au fost puse în aplicare șapte
mandate de percheziție domiciliară în județele
Mehedinți și Olt, fiind identificate și ridicate mai
multe mijloace de probă relevante pentru cauză. În
urma probatoriului administrat, în zilele de 19 și 20
februarie, procurorii au dispus reținerea celor trei
persoane cercetate.
Ulterior, la data de 20 februarie, judecătorul de
drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a
admis propunerea formulată de anchetatori și a
dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru o
perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul structurilor de
combatere a criminalității organizate din județele
Mehedinți și Olt, al Inspectoratului de Poliție
Județean Mehedinți, al Poliției de Frontieră
Mehedinți, precum și al jandarmilor din cadrul
Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Reprezentanții autorităților reamintesc faptul că,
pe parcursul întregului proces penal, persoanele
cercetate beneficiază de toate drepturile și
garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și
de prezumția de nevinovăție.












