Razie în Dolj. O razie de amploare a fost organizată, in această săptămână, la nivelul județului Dolj.
În această săptămână, la nivel județean, polițiștii doljeni au organizat și desfășurat o amplă acţiune
pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii sau față de care au fost dispuse pedepse privative de libertate.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au depistat *14* persoane pe numele cărora au fost
emise mandate de executare a pedepsei închisorii, două dintre acestea fiind urmărite la nivel național și internațional.
Razie în Dolj
De asemenea, au fost puse în executare și două mandate europene de arestare, în vederea extrădării.
Astfel, poliţiştii Secţiei nr.8 Poliţie Rurală Rast au depistat trei tineri cu vârste cuprinse între 20 și 29
de ani, din comuna Bistreț, faţă de care instanța de judecată a emis mandate de executare a pedepsei închisorii, pentru comiterea infracțiunii de act
sexual cu minor, pedepsele fiind cuprinse între 5 ani și 2 luni și 5 ani și 4 luni.
Și poliţiştii Poliției Orașului Bechet au depistat un bărbat, de 43 de ani, din comuna Ostroveni, faţă de care instanța de judecată a emis mandat de
executare a pedepsei închisorii, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul rutier, acesta fiind condamnat la pedeapsa de 1 an și 3 luni de închisoare.
De asemenea, poliţişti din cadrul Secției nr.14 Poliție Rurală Bârca au depistat doi bărbați, de 22 și 38 de ani, din comuna Cârna, faţă de care
instanța de judecată a emis mandate de executare a pedepsei închisorii, pentru comiterea infracțiunii
de act sexual cu minor, pedepsele fiind de 5 ani și 2 luni, respectiv 3 ani și 6 luni.
Un bărbat în vârstă de 60 de ani, din municipiul Craiova, a fost depistat de polițiști ai Serviciului de
Investigații Criminale, în Craiova, acesta fiind urmărit la nivel național și internațional.
Pe numele său, instanța de judecată a emis în anul 2017 mandat de executare a pedepsei închisorii,
pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, fiind condamnat la pedeapsa de 8 ani de închisoare.
Cei în cauză au fost încarceraţi în Penitenciarul Craiova.
Reamintim:
Incepând cu data de 14 martie 2025 a fost promulgată Legea nr. 19 pentru modificarea șii
completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și dispusă publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I._
_Odată cu prezenta lege, se adaugă un nou alineat – (3^1) la art. 285 din Codul penal (fapta de evadare), care prevede faptul că se consideră evadare și fapta persoanei condamnate la
pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii de a nu se prezenta la organul de poliție în vederea punerii în executare a mandatului de
executare a pedepsei în termen de 7 zile de la data la care a rămas definitivă hotărârea prin care s-a dispus executarea pedepsei.
De asemenea, o altă modificare privește alineatul (4) al aceluiași articol din Codul penal care prevede faptul că în situațiile prevăzute la alin. (1), (2), alin.
(3) lit. a) și b) și alin. (3^1), pedeapsa aplicată pentru infracțiunea de evadare se adaugă la pedeapsa rămasă neexecutată la data evadării._
Articolul II al prezentei legi prevede faptul că, în cazul hotărârilor care au rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, termenul de 7 zile
prevăzut la art. 285 alin. (3^1) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și
completările ulterioare, curge de la data intrării în vigoare a prezentei legi.













