Razie în Calafat! Polițiștii din cadrul Poliția orașului Calafat au desfășurat, în cursul serii trecute, începând cu ora 18.00, o acțiune de tip „Razie”, cu efective mărite, având ca obiectiv principal asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, precum și creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice.

La acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj și al Gruparea de Jandarmi Mobilă Craiova.

Activitățile desfășurate au vizat prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență,

depistarea persoanelor urmărite conform legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, a traficului de persoane, asigurarea

respectării legalității în mediul de afaceri, precum și identificarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

În cadrul raziei au fost verificate 12 locuri și medii de interes, legitimate peste 90 de persoane și controlate aproximativ 70 de autovehicule.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 38 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 28.000 de lei.

Totodată, au fost reținute 4 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

De asemenea, în urma activităților desfășurate, au fost constatate două infracțiuni.

Tânără depistată conducând un autoturism fără

permis, vehiculul fiind sustrasÎn jurul orei 20.20,

polițiștii au oprit pentru control, pe DJ 561A, în

comuna Motăței, un autoturism condus de o

tânără de 18 ani, din comuna Unirea.

Totodată, din cercetări a reieșit că autoturismul ar

fi fost sustras de la fratele său, fără acordul

acestuia, în scopul folosirii.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea

unui vehicul fără permis de conducere și furt în

scop de folosință.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada

următoare, în vederea menținerii ordinii publice și

creșterii siguranței cetățenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.