Razie de amploare în Calafat: sute de persoane legitimate și zeci de sancțiuni aplicate!
Seara trecută, începând cu ora 19:00, în zona de competență a Poliției orașului Calafat a fost organizată o acțiune de tip „Razie”, cu efective mărite, având ca scop menținerea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică, prevenirea faptelor antisociale, creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și prevenirea accidentelor de circulație.
La activități au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale și investigarea criminalității economice, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
De asemenea, în cadrul acțiunii au fost angrenați jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și al Grupării de Jandarmi Mobile Craiova.
Activitățile desfășurate au avut ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, precum și a traficului de persoane.
Razie de amploare în Calafat: sute de persoane legitimate și zeci de sancțiuni aplicate!
Totodată, polițiștii au acționat pentru verificarea legalității activităților comerciale și pentru depistarea participanților la trafic care nu respectă normele rutiere.
În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat peste 200 de persoane, au controlat aproximativ 140 de autovehicule și au verificat 9 societăți comerciale.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 75.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au reținut 2 permise de conducere și au retras 6 certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate 4 infracțiuni.
Exemple din cadrul acțiunii
Depistat la volan sub influența alcoolului
Un bărbat din comuna Seaca de Câmp a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate.
Întrucât emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei.
Cercetat pentru conducere fără permis și refuz de recoltare mostre biologice
Un bărbat din comuna Unirea a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice din localitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că acesta avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, întrucât emana halenă alcoolică, a
fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de
1,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă acesta a
refuzat recoltarea de mostre biologice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru
săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui
vehicul fără permis de conducere și refuzul sau
sustragerea de la recoltarea de mostre biologice.
Societăți comerciale verificate de polițiști
Cu ocazia controalelor efectuate la doi agenți
economici din localitățile Moțăței și Piscu Vechi,
polițiștii au descoperit sumele de 3.252 de lei,
respectiv 1.043 de lei, care nu erau evidențiate prin
aparatul electronic fiscal.
Agenții economici au fost sancționați conform
OUG nr. 28/1999, fiecare cu amendă în valoare de
30.000 de lei, iar sumele de bani nefiscalizate au
fost ridicate în vederea confiscării.













