rares bogdan

Europarlamentarul Rareș Bogdan îl atacă pe premierul Marcel Ciolacu, după ce acesta a amenințat că își va depune mandatul dacă partenerii de coaliție nu acceptă pachetul fiscal propus de PSD.

”Există oameni politici și oameni de stat, îl citez pe Marcel Ciolacu de anul trecut. Încet, încet, domnul Ciolacu dorește să rămână doar om politic. Declarațiile sale din ultima vreme îmi întăresc tot mai mult această părere. Condiționarea aceasta indusă voluntar, în mod evident repetat, mie îmi sună că o amenințare sau mai clar, un șantaj direct! Dacă poporul român nu acceptă să facă ce vreau eu, dacă Partidul Național Liberal îmi contestă măsurile economico-fiscale, voi declanșa alegeri anticipate în România! Marcele, nu ești nici Mihai Viteazu, nici Ștefan cel Mare și nici Alexandru Ioan Cuza, adică niște oameni de stat care au intrat în conștiința și istoria românilor și a României, ci ești doar președintele trecător al PSD”, a spus Rareș Bogdan, informează Digi24.

„A conduce România nu înseamnă să interpretezi o piesă de teatru în care la un moment dat greșești o replică și te superi pe spectatori și ameninți că pleci de pe scenă. Făcând apel la istorie, îți aduc aminte că la ultimele alegeri democratice din România, poporul român a votat o majoritate de dreapta în Parlament! Din fericire pentru România, la Cotroceni se află o persoană responsabilă care este singură care poate genera alegeri anticipate, iar Domnia Sa este suficient de înțelept încât să înțeleagă momentul complicat pentru România și să nu arunce țară într-o aventură, doar pt că un om politic ajuns pe o poziție cheie nu își înțelege încă rolul de om de stat”, a continuat europarlamentarul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.