valcea, aniversare, batranmi
Closeup of elderly hand holding a walking stick

În perioada 6-7 aprilie, 21 de nonagenari au fost aniversaţi de Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea cu ocazia intrării în Clubul Longevivilor.

Cu acest prilej, sărbătoriţii au primit o Diplomă aniversară şi tichete sociale în valoare de 500 lei (pentru vârstele cuprinse între 90 şi 94 de ani), sau de 700 lei (pentru vârstele între 95 şi 99 de ani).

Pentru respectarea măsurilor de protecţie, transmiterea acestor expresii ale respectului Municipalităţii pentru cei mai vârstnici dintre membrii comunităţii locale s-a făcut exclusiv prin intermediul rudelor, care s-au prezentat pe rând, în baza unei programări, la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială a Primăriei municipiului.

De la debutul acestei acţiuni, în decembrie 2012, 593 de nonagenari şi 17 centenari au intrat în Clubul Longevivilor, fiind sărbătoriţi de către administraţia locală a Râmnicului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here