Vicepremierul Raluca Turcan a declarat, într-un interviu la RFI, că PSD va avea suficiente ocazii să demită Guvernul Orban prin moţiune de cenzură şi să se deschidă astfel calea anticipatelor, întrucât Executivul urmează să-şi asume răspunderea pentru mai multe legi.
”Vă dau exemplul desfiinţării Secţiei de investigare a magistraţilor. E un proiect pe care îl avem în Parlament, cel mai probabil va fi în continuare pitit acolo, protejat de către cei care au încercat să slăbească justiţia până acum şi pe care intenţionăm să ne angajăm răspunderea. Vom vedea dacă depun moţiune de cenzură”.
Raluca Turcan: există un calendar ”bine gândit” pentru declanşarea alegerilor parlamentare anticipate:
”Avem un calendar foarte bine gândit, care ne va duce în situaţia fie de a avea alegeri anticipate, fie dacă prin absurd nu se poate ajunge la alegeri anticipate, ceea ce eu nu cred, pentru că am calculat foarte bine toţi paşii, vom avea un program de guvernare obţinut prin angajarea răspunderii Guvernului, adică printr-un demers extrem de curajos şi pe care nu l-am putea obţine cu acest Parlament ostil”.
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.