
Fostul ministru al Fondurilor Europene Marcel Boloș a confirmat, marti, că a acceptat propunerea PNL de a prelua Ministerul Cerecetării, Inovării și Digitalizării. Marcel Boloș sustine că a purtat destule discuții cu liberalii înainte de a-și asuma acest portofoliu, relatează actualdecluj.ro.
„Am acceptat această propunere după multe discuții și sub rezerva acestei componente tehnice care ține de digitalizare. Eu vreau ca toate proiectele de digitalizare să fie duse la bun sfârșit, ca atare va fi nevoie și de expertiza secretarului de stat pentru acest domeniu”, a declarat Boloș.
De asemenea, Marcel Boloș a mai spus că nu are nicio emoție în privința gestionării eficiente a banilor care vor veni în cadrul acestui minister, pentru că deține o vastă experiență în domeniu.












