Deputatul USR Alin Apostol a depus un proiect de lege pentru o combatere mai eficientă a ambroziei pe tot parcursul anului și pentru o mai bună colaborare între proprietarii de terenuri și autorități. Sute de mii de români sunt afectați în fiecare an de alergia la ambrozie și legea actuală este cu mult depășită.

Concret, proprietarii de terenuri, dar și administratorii de drumuri publice sau lacuri trebuie să elimine ambrozia imediat după ce răsare și până când înflorește sau în termen de 15 zile de la primirea unui avertisment din partea autorităților publice locale.

Dacă după 15 zile de la transmiterea avertismentului, primăriile constată că proprietarii nu au eliminat ambrozia, acestea vor putea interveni pe terenurile infestate pentru a le curăța, în baza unei ordonanțe președințiale, emise conform legii.

Totodată, proiectul USR prevede posibilitatea ca autoritățile locale să elimine ambrozia de pe aceste terenuri private, contra cost.

„Atunci când vorbim de sănătatea publică a populației, legile trebuie corelate cu realitatea. Nu putem sta pasivi și indiferenți. Ambrozia, popular considerată doar «o buruiană», are un potențial nociv foarte mare: rinitele alergice pot degenera progresiv în astm și noi trebuie să protejăm populația”, declară deputatul USR Alin Apostol, inițiatorul proiectului.

Proiectul depus modifică Legea 62/2018 plecând de la realitatea că această plantă înflorește și în lunile august-septembrie, nu doar până în 30 iunie, așa cum prevede cadrul actual. Prin urmare, proiectul USR propune combaterea ambroziei pe tot parcursul anului.

Urmăriți Cronica Olteniei și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.