Primăria Municipiului Craiova anunţă că va continua acțiunile de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare.

Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că

ar putea fi abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, m

odificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau

abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al

unităţilor administrativ-teritoriale.

Astfel, în perioada următoare, de pe raza Municipiului Craiova, vor fi ridicate

următoarele autoturisme:

1.Autoturismul marca Opel, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.08.MVD,

situat pe str.Constantin Brâncoveanu, bl.201S;

2.Autoturism marca BMW, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.96.TIB, situat

pe str.Independenței, bl. 29;

3.Autoturism marca Daewoo, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.50.GMT,

situat pe str. Independenței, bl.29;

4.Autoturism marca Ford, de culoare gri, cu număr de înmatriculare AB.81.KLY, situat

pe str. Traian Lalescu, bl. 11;

5.Autoturism marca Mercedes, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare

DJ.08.XXV, situat pe str. Dimitrie Gerota, nr. 22;

6.Autoturism marca Lancia, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.10.ZMZ,

situat pe str. Elena Teodorini, nr.70;

7.Autoturism marca Audi, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.11.WXX,

situat pe str.Florilor, bl. H1;

8.Autoturism marca Audi, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.60.SMI,

situat pe Bld. Olteniei, bl. 35;

9.Autoturism marca Volkswagen, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare

DJ.11.DXL, situat pe Bld. Olteniei, bl.66 C;

10.Autoturism marca Kia, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.25.DVI,

situat pe Bld. Dacia, bl.27;

11.Autoturism marca Dacia, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.39.VTA, situat pe Bld. Dacia, bl. M5;

12.Autoturism marca Peugeot, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.14.WNJ, situat pe Bld. Decebal, nr.13;

13.Autoturism marca Ford, de culoare gri, cu număr de înmatriculare GJ.05.VKG, situat pe str.Calea București, bl. P.4.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.