Prezență de peste 83% la proba la alegere a profilului din simularea Bacalaureatului, în Dolj!
Simularea națională a examenului de Bacalaureat 2026 a continuat astăzi, 25 martie, cu proba scrisă E.d), dedicată disciplinei
la alegere în funcție de profil și specializare.
În județul Dolj, datele oficiale arată un procent de participare de 83,4% în rândul elevilor de la învățământul de zi. Dacă sunt
incluși și elevii de la seral și frecvență redusă, rata de prezență se situează la 66,79%.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar au precizat că examenul s-a desfășurat fără incidente. Nu au fost înregistrate tentative de
fraudă și niciun elev nu a fost eliminat din sală.
Rezultatele simulării vor fi comunicate în data de 3 aprilie 2026. Conform regulamentului, notele
obținute nu pot fi contestate.
Ulterior afișării rezultatelor, fiecare unitate de învățământ va analiza performanțele elevilor prin discuții individuale, dezbateri la
nivelul claselor, ședințe cu părinții și întâlniri ale consiliilor profesorale. Scopul acestor demersuri este identificarea unor măsuri
concrete pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare înainte de examenul propriu-zis.













