Preşedintele CJ Mehedinti a participat la “Romanian Save and Rescue Forum”

0

Preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, a participat joi, la “Romanian Save and Rescue Forum”, eveniment găzduit de Comisia pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, în Parlamentul României.

“Am fost onorat să particip la acest eveniment la care s-au prezentat soluţii inteligente pentru combaterea situaţiilor de criză. S-a discutat despre eventuale situaţii care vizează calamităţi naturale sau orice alte evenimente care pot pune în pericol siguranţa cetăţenilor. Pe de o parte s-au prezentat sisteme de avertizare a populaţiei, în cazul unor calamităţi, sisteme de comandă mobile, iar pe de altă parte, echipamente de menţinere a ordinii publice. Soluţiile vin în ajutorul instituţiilor de apărare şi ordine publică şi sunt menite să îmbunătăţească viteza de reacţie şi pot fi aplicate în teritoriu.”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu.

În cadrul forumului, în faţa autorităţilor, au venit liderii mondiali în producerea de echipamente menite să protejeze cetăţenii în faţa calamităţilor, inclusiv în faţa atacurilor teroriste.

Evenimentul a fost organizat sub patronajul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, fiind prezenţi preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi preşedintele Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională, reprezentanţi ai Ministerului Apărării, ai Ministerului Afacerilor Interne, dar şi reprezentanţi ai administraţiilor publice din ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here