Coronavirus, olt

Prefectura Dolj a transmis noi date privind situatia epidemiologică a județului. Astăzi 21.04.2020, ora 9.00, situația epidemiologică a județului Dolj se prezintă astfel: 1321 de persoane sunt izolate voluntar la domiciliu, 445 de persoane se află în carantină, 1561 de persoane au ieșit din carantină, iar alte 11917 au ieșit din izolare voluntară la domiciliu.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării de către virusul COVID-19.

Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat, fiind formate echipaje mixte alcătuite din poliţişti, jandarmi, poliţişti locali şi militari, scopul fiind impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgenţă.

Astfel, în perioada 17-21 aprilie a.c., autorităţile au verificat modul de respectare a măsurilor şi interdicţiilor impuse pe perioada stării de urgenţă, zilnic fiind controlate peste 1.000 de persoane şi aproximativ 100 de societăţi comerciale. Pentru abaterile constatate cu privire la măsurile dispuse prin ordonanţele militare, dar şi pentru alte fapte comise în acest context, forţele de ordine au aplicat peste 880 de sancţiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 1.900.000 de lei.

Exemplu:
În seara zilei de 19 aprilie a.c., poliţişti din cadrul unei secţii de poliţie rurală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, pe o stradă dintr-un sat din Dolj, s-au strâns mai mulţi tineri, care tulbură ordinea şi liniştea publică.

La sosirea forţelor de ordine, cei în cauză au părăsit zona respectivă, însă o parte dintre aceştia au fost identificaţi de poliţişti, fiind vorba despre persoane cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, din localitate. Astfel, pentru faptele constatate, poliţiştii au aplicat, până în prezent, 18 sancţiuni contravenţionale pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, dar şi pentru nerespectarea prevederilor ordonanţelor militare, valoarea totală a amenzilor fiind de 27.000 de lei.

Instituția Prefectului – Județul Dolj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here