Poeme de Cristofir Ana-Maria
Poezia de Luni
Ana-Maria Cristofir
Toporașii iubesc ziua. Ei dau binecuvântare
Celorlalte flori din vise, visurilor din sperare,
Nu putem a-i neglija. Timpul lor ca rupt din stele
Astre aduce pe Pământ și pământurilor grele,
Deopotrivă movalii în culori de o voință
Cu naturile târzii ei aduc îngăduință
Lumii noastre care-i crede mici, slabi, firavi, isprăviți
Și, când colo, izbutință prin Cuvântul negreșit.
Ei sunt a lumii tăcere, sub tăcerea lor ascund
Nestemate de-o părere cu natura albăstrind:
De aceea, iubesc ziua toporașii din decor
Și admiră întotdeauna viorelele cu zori,
Sunt zorite printre alte flori de binecuvântări
Zambiluțe și lalele, și narcise, și bujori…
Din petala dimineții, catifeaua-i cu surâs
A îmbinat ispita vieții cu natura lui Iisus.
Pentru atâta lucru mare toporașii vor gusta
Din dulceața dulce-amară a zilelor de ieri deja…
Pentru mâine, viitorul nu se știe ce-a lăsat,
De aceea toporașii trăiesc clipa, draga mea!
Pentru-aceasta scris-a cerul ca lumina nopții sale
Să ne fie mângâiere dimineața la-ngânare,
Pentru-aceasta eu, cu mila, cu sfială am aflat
În noianul cel de visuri, toporașul întremat…
Ca după o lungă boală de relaș într-un timp crud,
Coptul lumilor să vadă, toporașii s-au gătit !
Negreșit, a lor mulțime de idei de primăvară
Vor aduce în parada florilor o floare rară,
Pentru-aceasta, c-un surâs într-un colț, ungher de viață,
Se ascunseră într-ascuns de pe-o bună dimineață:
Mult e verdele cel crud, clare-i sunt umbrele aspre,
Tandre, fragede pătrund frunzele a zilei șoapte
Care tot sporovăiesc ca un prunc ce gungurește,
Numele mamei târziu, chiar de el nu o iubește.
Și cum mama îl adoră tot așa și eu, din somn
M-am trezit ca o himeră ce aduce chiar a om.
Omenirilor, deșarte visuri li s-au spulberat,
Dintre toate, Paradisul cu fragranța sa de veac,
Dar parfum de violete n-ați aflat pe buza nopții,
Ci doar unele cuvinte ce par strașnice expresii.
Strașnici nu sunt ei prea mult toporașii când se-adună,
Însă bucură în vis și în viață o mamă bună,
Care își aduce lumea mai aproape de plaivaz,
Când îi scrie o scrisoare fiului său cel mai brav.
Craiova, 17 Martie 2025
Noaptea
Ana-Maria Cristofir
Stelele. Bolți încolțite de nădejdi și de mistere
Lasă locuri adumbrite omenirilor, a vrere
Ar putea ca să aducă, alteori, a nevoință,
Dar, cu toată însemnătatea, ele aduc a izbutință,
Pentru că din chiup de apă, stei mărunt de piatră gemă,
Sare albastră la zenituri, cade ziua înroșită…
Printr-un ciob de geam de gheață, văd cum un caleidoscop
Îmi răstoarnă orizontul ca o pace cu noroc,
Ca un arc ce sare înalt, în înalturi de mirare,
Ca un fluture pierdut, ca un val tăcut de mare,
Ca o aripă de corb, ca un corb ce are un vis
Mai puternic el ca sinea-i mai puternică în scris,
Căci cu ciocul meditării însemnează pe furiș
Peste norii meditării visul său după alt vis.
Perna mea de catifele ar mai suporta un semn
Ca o rugă ce se scrie singură cu un penel,
O pictura de cobalturi, un cobalt de mâini preablânde,
Cu blândețea cea suavă, nopți transcrie-vor pe unde.
Craiova, 24.03.2025
Ploaia
Ana-Maria Cristofir
Un strop de apă cristalină ce se antrenează în dansul norilor
Vestește printre altele seninul cel ce urmează visul călător!
Acum, el se odihnește pe o frunză care-l iubește cum oamenii iubesc,
Cu toată ființa neapărat divină, ca pruncii care, sinceri, nu greșesc.
Doi stropi de apă cristalină devin multiplicați ca o perdea
Care albește lumina ochilor cea fină și nu transpare decât când vrea ea…
Umbrele colorate în mii de visuri se înalță maiestuoase în decor,
Un joc pierdut dar, poate, și câștigul va fi un curcubeu lăsat în unduire peste nori!
În ROGVAIV pictat cu îndemânare, dat cu vernis și, apoi, patinat
Pare o artă mult înfloritoare! Rostesc admiratorii ca și pierduți în veac.
Mulțimea lor aduce ploilor binecuvântare, cu binefaceri și urmări de bine,
Urarea lor va fi înfloritoare, primăvara răspunde doar a semne bune.
Să fie curcubeul un miraj? Nu pot a spune, nu vrem divagații,
Clamează vocile din decor târzior, iar ploaia cade simplă, mătăsoasă.
Și iar un curcubeu… din timp în timp, și frunza limbul vesel și-l apleacă,
La fel și oamenii cu frunțile în vânt gândesc la ploi o blândă critică de artă.
Craiova, 25.03. 2025
Timp, cenușă, flori și stele
Ana-Maria Cristofir
Primăvara dă binețe frunzelor cu inimi crețe,
Bulbi nocturni de ghiocei lasă timpul de la ei
Ca să vie, ca să învie poiana cu armonie…
Încetinita cale a vieții are rostul dimineții
De-a cuprinde cu mătase viile prea plângăciose,
Pentru atâta ostenire răsfățată și subțire,
Mlădioasă ca un vis decadent din Paradis,
Nevândută ca paiață pe un gologan pe-o ață,
Primăvara adulată lasă loc la altă faptă:
Din ogradă se ridică, fumegând cenușa-limbă,
Florile ce stau de veghe, stelele le ascund ca spelbe,
Ca să aibă strălucire cu o nouă primenire.
Soarele mângâietor așezat la locul său
Ne apleacă frunțile, ascultând dorințele,
Pentru aceasta Timp, cenușă, flori și stele bat la ușă
Să deschidă careva! Strigă în mod imperativ,
Este însuși al meu vis de visare prea vernală
De-a afla în primăvară un stei mic de malachit
Cu a mea purtare simplă, abia ce l-am sfințit…
Craiova, 24.03.2025
