Craiova va găzdui, în data de 8 iunie 2019, startul celei de-a doua ediții a concursului de mountain biking (MTB) „Pedală în Bănie“, competiție deschisă cicliștilor profesioniști și amatori deopotrivă, organizată de Asociația Sportivă „Ride Racing Team Ciclism“, în parteneriat cu Primăria Municipiului Craiova, Asociația Clubul Sportiv „Dau Pedală“ și JCI Craiova.

Inițiat în 2018 și primit de către pasionații de MTB cu un vizibil entuziasm, reflectat și în participarea bogată, evenimentul se prefigurează drept un succes și în acest an, după cum o arată numărul mare al celor care și-au anunțat deja prezența. Sportivii interesați se pot înscrie în concurs online – varianta cea mai comodă și cea mai convenabilă – până la data de 3 iunie 2019, urmând pașii din linkul distribuit pe pagina oficială de Facebook a competiției „Pedală în Bănie“.

„Pentru o primă ediție, competiția din 2018 a marcat o reușită care – nu o ascundem – a depășit chiar și așteptările noastre, ale inițiatorilor. A fost pentru noi și un bun prilej de a învăța din mers, de a observa aspectele care pot fi îmbunătățite, iar «Pedală în Bănie» 2019 ne găsește mai pregătiți, mai motivați, mai bine organizați.

În privința participării, a trebuit să recurgem la o taxă modică, de numai 20 de lei în cazul înscrierilor online, care pot fi făcute până la 3 iunie, însă este un principiu care va funcționa tot în avantajul competitorilor. În principal, vorbim despre faptul că astfel putem asigura cronometrarea în sistem electronic, ceea ce va conduce la o procesare mai eficientă a rezultatelor și, în consecință, la un timp mult mai mic de așteptare pentru organizarea festivității de premiere.

Faptul că acum, când mai sunt peste 3 săptămâni până la start, deja înregistrăm aproximativ 170 de concurenți înscriși arată că ideea a fost bine receptată și înțeleasă de toți cei interesați să participe.“
Răzvan Catană, președintele A. S. „Ride Racing Team Ciclism“ Craiova

Concursul „Pedală în Bănie“ se va desfășura și de această dată pe două trasee, unul de 24 de kilometri, pentru cursa Race, celălalt de 47 km, pentru cursa Maraton, ambele traversând zone pitorești, unele chiar spectaculoase, pe malul râului Jiu sau prin păduri, în regiunea deluroasă din vecinătatea localităților Podari, Bucovăț, Palilula și Leamna de Jos.

„Traseele se bazează, în cea mai mare parte, pe structura celor de la ediția precedentă, cu mențiunea că am adăugat, la fiecare dintre ele, segmente interesante, care să mențină vie provocarea și să-i ajute pe participanți să descopere noi crâmpeie de natură cu totul speciale.

Ne bucurăm să putem spune că, pentru cursa Race, ruta a fost deja inspectată, am putut organiza și o tură de recunoaștere – care nu va fi ultima –, iar harta traseului a fost deja publicată pe Bikemap, sub denumirea «Pedala in Banie 2019 – Tura scurta», linkul fiind disponibil și pe pagina de Facebook a evenimentului nostru. Ne pregătim să facem același lucru și pentru cursa Maraton și vom anunța din timp, în spațiul virtual, pe toate canalele disponibile, data și ora de organizare a recunoașterii.

Între timp, se lucrează zi de zi la amenajarea traseelor, pentru că, deși orice competiție de MTB este prin definiție dificilă, solicitantă și riscantă, noi facem absolut tot ceea ce este posibil pentru siguranța concurenților. Înlăturăm obstacolele care pot fi înlăturate, le semnalăm pe cele care nu pot fi, amenajăm treceri peste cursurile de apă – un efort considerabil, pentru care vreau să le mulțumesc tuturor celor care ni s-au alăturat, ca voluntari.“
Răzvan Catană, președintele A. S. „Ride Racing Team Ciclism“ Craiova

Ca și anul trecut, startul în concurs și premierea vor fi organizate la Sala Polivalentă Craiova, însă organizatorii au pregătit și pentru aceste momente ale programului o serie de noutăți, menite să facă întreaga experiență mai frumoasă atât pentru competitori, cât și pentru public și susținători.

„Voi aminti doar faptul că, de data aceasta, vom avea alături de noi trupa «The Meadow Reavers», din Bănie, care va concerta în deschidere, dar care va întreține atmosfera și după finiș, până la anunțarea rezultatelor oficiale. Cu alte surprize – și dulci, și răcoritoare – sunt responsabili sponsorii noștri generoși, cărora le mulțumim pentru susținere.“
Răzvan Catană, președintele A. S. „Ride Racing Team Ciclism“ Craiova

„Pedală în Bănie“ este primul concurs de MTB desfășurat în Craiova, o inițiativă lansată în 2018, care promite să devină tradiție.

La prima ediție, competiția a aliniat la start aproape 290 de concurenți – participanți din Oltenia, din alte regiuni ale țării, dar și din străinătate, în rândurile cărora s-au numărat militari din cadrul Bazei Americane de la Deveselu, precum și din contingentul polonez din structura Brigăzii Multinaționale Sud-Est Craiova.

Ediția din acest an este organizată cu susținerea sponsorilor RideShop.ro, Sprint Sports, Decathlon, CEZ România, Merida Bikes, Restaurant Hanul Doctorului, Taifi Consulting, Top Gel, Terra Bisco cu 4×4 Biscuiți de Teren, MSI Premium Cars, Ursus Breweries, B-life Botanicals, Cummins Generator Technologies, 3D Ideal Art, Catwalk Salon, Rodali Cargo, Farmaplant, ATM Truck Service.

„Am inițiat proiectul «Pedală în Bănie» din pasiune pentru MTB, o disciplină sportivă aparte, care încurajează nu doar performanța, ci și socializarea, respectul pentru natură, pentru mediul înconjurător. De altfel, scena de desfășurare a competiției este Coridorul Jiului, arie protejată de importanță comunitară, un tezaur viu pe care ne bucurăm că îl putem prezenta oaspeților noștri, competitori din alte județe sau din străinătate. De asemenea, ne onorează și să putem aduce o contribuție, oricât de mică, la promovarea Craiovei pe plan național.

Mesajul nostru: Bănia este o urbe frumoasă și primitoare; Bănia este o urbe care îndrăgește și promovează mișcarea și sportul; Bănia este o urbe cu o bogată tradiție în performanța sportivă și nu întâmplător startul concursului nostru are loc lângă două obiective emblematice pentru acest domeniu: Sala Polivalentă Craiova și Stadionul «Ion Oblemenco».“

Răzvan Catană, președintele A. S. „Ride Racing Team Ciclism“ Craiova

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.