OMV Petrom a încheiat primul semestru al acestui an cu un profit net în creştere cu 374%, la 4,646 miliarde de lei, comparativ cu rezultatul net de 980 milioane lei consemnat în perioada similară a anului trecut, conform datelor financiare remise, joi, Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Agerpres.
Valoarea veniturilor din vânzări consolidate s-a ridicat la 25,581 miliarde lei în prima jumătate a acestui an, în creştere cu 153% comparativ cu primul semestru din 2021, susţinută în principal de preţuri mai mari ale mărfurilor şi de volume mai mari aferente vânzărilor de produse petroliere şi electricitate.
Vânzările din segmentul Rafinare şi Marketing au reprezentat 55% din totalul vânzărilor consolidate, iar cele din segmentul Gaze şi Energie au reprezentat 44%. Vânzările din segmentul Explorare şi Producţie au reprezentat numai 0,1% după vânzarea filialelor din Kazahstan în T2/21.
Vânzările Downstream Oil au reprezentat 77% din totalul vânzărilor consolidate, vânzările Downstream Gas au reprezentat 21%, iar cele din Upstream 1% (vânzarile din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul Grupului, nu catre terţi).
„Rezultatul din exploatare CCA excluzând elementele speciale a fost în sumă de 5.901 milioane lei, semnificativ mai mare comparativ cu valoarea de 1.504 milioane lei din 1-6/21 datorită contribuţiei mai mari a tuturor segmentelor de business, ca urmare a creşterii preţurilor din segmentul Explorare şi Producţie, a marjelor de rafinare semnificativ mai mari din segmentul Rafinare şi Marketing, precum şi a marjelor solide la gazele naturale din înmagazinare şi din tranzacţiile cu terţii în segmentul Gaze şi Energie. Rezultatul reflectă, de asemenea, achiziţii în creştere atât în ceea ce priveşte volumele, cât şi preţurile pentru toate produsele, şi o impozitare mai mare în Explorare şi Producţie”, se precizează în documentul citat.
Capitalurile proprii au crescut la 36,908 miliarde lei la 30 iunie 2022, comparativ cu 34,214 miliarde lei la 31 decembrie 2021, în principal
ca urmare a profitului net generat care a fost parţial contrabalansat de dividendele distribuite pentru anul financiar 2021. Indicatorul total capitaluri proprii la total active al Grupului a fost de 67% la 30 iunie 2022, uşor mai mic faţă de 68% la 31 decembrie 2021.
















