
Oltenia, patru medii de 10 la Bacalaureatul 2026. Două dintre ele sunt în Dolj! Oltenia se poate mândri cu patru medii de 10 la
examenul de Bacalaureat 2026, potrivit rezultatelor publicate de Ministerul Educației înainte de soluționarea contestațiilor. Două
dintre mediile maxime au fost obținute în județul Dolj, iar câte una în județele Olt și Gorj.
La nivel național, 45 de absolvenți au reușit performanța de a încheia examenul cu media 10, aproape dublu față de anul
trecut, când doar 23 de candidați au obținut media maximă înainte de contestații. Printre aceștia se află și un elev olimpic care
a susținut examenul în sesiunea specială.
Doljul se numără printre cele opt județe din țară care au înregistrat câte două medii de 10, alături de Suceava, Bacău, Vrancea,
Galați, Dâmbovița, Hunedoara și Buzău. Cele mai multe medii perfecte au fost consemnate în București, unde 12 candidați au
obținut nota maximă, urmat de Cluj, cu patru medii de 10, și Iași, cu trei.
În ceea ce privește promovarea, rata de succes la nivel național a fost de 74,8%, în creștere cu 0,5 puncte procentuale față de
anul trecut. Astfel, 94.345 de candidați au promovat examenul, dintre care 4.082 provin din promoțiile anterioare.
Ministerul Educației precizează că cei mai mulți candidați, respectiv 16.217, au obținut medii cuprinse între 9 și 9,49.
Rezultatele finale vor fi afișate după soluționarea contestațiilor.











